Mediul de afaceri din județul Neamț anunță ca având disponibile în ultima săptămână din luna august peste 800 de locuri de muncă. „814 locuri de muncă vacante sunt anunțate de agenții economici pentru săptămâna 25 – 29 august 2025. În funcție de nivelul de calificare, 692 locuri de muncă sunt pentru persoane calificate, iar 122 locuri de muncă sunt pentru persoane fără calificare. În funcție de studii, 740 locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii medii sau profesionale și 74 locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii superioare”, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.
Cele mai multe oportunități de angajare, 567, sunt în reședința de județ și comunele limitrofe, iar șomerii de la Roman pot alege dintre 189 de posturi disponibile. Puține recrutări de personal fac angajatorii de la Târgu Neamț, care au nevoie de 58 de noi salariați. Cei care caută de lucru în zona Piatra Neamț trebuie să știe că dintre licențiați oportunități mai multe, 20, sunt pentru ingineri. Personalul de înaltă calificare mai are la dispoziție câte trei posturi de economiști și câte unul pentru manager social media, medic veterinar și proiectant inginer mecanic. Ca pondere, cele mai multe job-uri, 62, sunt pentru personal necalificat. Relații suplimentare pot fi obținute la sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Piatra Neamț.
Și la Roman inginerii au căutare, fiind disponibile 6 locuri de muncă de acest fel. Se mai poate angaja un coordonator sănătate și securitate în muncă, un manager achiziții și un specialist marketing. AJOFM Neamț raportează ca fiind vacante 12 posturi de brutari, 19 pentru confecționeri textiliști, precum și 29 de necalificați. La Târgu Neamț sunt două posturi pentru licențiați, unul de inginer industria alimentară și ar mai fi nevoie de un medic veterinar, ambele fiind vacante de mai mult timp. Se recrutează personal calificat în ocupații precum frezor, gaterist, lucrător comercial, electrician sau sudor.
Lista completă a locurilor de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM o puteți consulta mai jos.
LMV la data de 22_aug_2025(G. S.)