O tragedie a fost înregistrată la Piatra Neamț, un minor și-a pierdut viața într-un accident cu trotineta electrică pe strada Ștefan cel Mare. Primarul Adrian Niță a anunțat imediat retragerea acordului pentru firma care închiriază aceste vehicule în oraș.
Tragedia s-a petrecut vineri seara, 13 septembrie, în jurul orei 22:30, când tânărul de 15 ani se deplasa cu trotineta electrică pe strada Ștefan cel Mare. Conform Poliției municipiului Piatra Neamț, minorul „s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă”, fiind transportat de urgență la spital, unde medicii au declarat decesul.
Primăria ia măsuri rapide
După aflarea veștii despre decesul tânărului, primarul Adrian Niță a anunțat pe Facebook că a dispus „demararea procedurilor legale pentru retragerea acordului de amplasare deținut de firma ce închiriază trotinete electrice în Piatra-Neamț, pentru ca asemenea drame să nu mai umbrească niciodată viețile noastre„.
Edilul a transmis și condoleanțe familiei îndurerate: „În aceste momente sfâșietoare, transmit toată compasiunea și sprijinul meu familiei îndurerate. Nicio vorbă nu poate șterge această durere, dar întreaga comunitate din Piatra-Neamț este alături de ei, cu sufletele îndoliate.”
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale accidentului. Ea a emis și un comunicat standard: „La data de 13 septembrie, în jurul orei 22:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un minor, în vârstă de 15 ani, din Piatra-Neamţ, se deplasa pe o trotinetă electrică pe strada Ştefan cel Mare, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la o unitate medicală. (…) Din păcate, unitatea medicală în care era internat a declarat decesul minorului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Această tragedie vine în contextul unei creșteri alarmante a accidentelor cu trotinete electrice în județul Neamț: în primele șapte luni ale acestui an s-au înregistrat șapte accidente grave, comparativ cu unul singur în aceeași perioadă a anului trecut. În întreaga țară a crescut numărul accidentelor de acest fel, alte orașe mari precum Constanța, Brașov, Buzău au restricționat sau interzis funcționarea acestora. (M.N.)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





