Consiliul Județean (CJ) Neamț a depus spre finanțare proiectul „Investiții de tip dotare în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț pentru creșterea capacității de tratare a pacienților critici cu patologie vasculară cerebrală acută” pentru modernizarea infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra- Neamț dedicată pacienților diagnosticați cu accident vascular cerebral (AVC).

Pentru implementare, a fost încheiat un acord de parteneriat între Județul Neamț, ca lider de proiect și Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, în calitate de partener.
Valoarea totală a proiectului este de 29.570.011,21 lei, din care 28.530.476,58 lei finanțare externă nerambursabilă și 1.039.534,63 lei constituie contribuția proprie a Județului Neamț.
Scopul acestui proiect se urmărește este creșterea accesului la servicii medicale specializate pentru pacienții cu AVC, îmbunătățirea infrastructurii și dotarea cu echipamente performante a secțiilor implicate în tratamentul acestei patologii.
Vor fi achiziționate echipamente medicale și software care vor fi distribuite în secțiile spitalului din Piatra-Neamț: Neurologie, Unitatea de Primiri Urgențe, Anestezie și Terapie Intensivă, Radiologie și Neurochirurgie.
„Sănătatea nemțenilor rămâne o prioritate constantă pentru mine și pentru administrația județeană, iar modernizarea infrastructurii medicale este un pas esențial pentru un sistem de sănătate sigur, eficient și orientat spre oameni. Acest proiect reprezintă, totodată, o garanție că pacienții cu AVC vor putea beneficia de cele mai moderne echipamente și de condiții de tratament la standarde europene”, a transmis Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Angela Croitoru





