Pe fondul măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, angajările în sistemul public s-au redus semnificativ, iar noile posturi disponibile se pot număra pe degete. Totuși, instituțiile din județul Neamț au scos la concurs câteva locuri vacante, potrivit platformei oficiale posturi.gov.ro
La Direcția de Asistență Socială Piatra Neamț sunt disponibile trei funcții: psiholog practicant, logoped și asistent social practicant. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale de ocupare a unei funcții publice, cât și unele cerințe specifice pentru domeniul social. Detalii privind înscrierea pot fi consultate aici.
Direcția Municipală Locato Roman este instituția care oferă, în prezent, cele mai multe locuri vacante – cinci la număr. Se caută un consilier juridic, un inspector de specialitate, un administrator și trei muncitori calificați. Termenul de depunere a dosarelor expiră la finele săptămânii viitoare. Mai multe informații sunt disponibile (aici).
De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț angajează un instructor educator (grad principal) pentru activități de resocializare, iar Direcția de Asistență Socială Târgu Neamț are nevoie de un asistent medical.
Tot în Neamț, Colegiul Național „Petru Rareș” a scos la concurs postul de administrator de patrimoniu, Sistemul de Gospodărire a Apelor caută un inspector de integritate, iar Primăria Doljești are nevoie de un șef SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență). Un post de expert achiziții publice este scos la concurs de Administrația Bazinală de Apă Siret.
Spitalele din Roman caută medici, asistenți și personal tehnic
Deși restricțiile bugetare limitează angajările în sectorul public, apar totuși câteva posturi scoase la concurs.
Spitalul Municipal de Urgență Roman caută un asistent debutant în nutriție și dietetică, un inginer, un muncitor necalificat pentru blocul alimentar, precum și doi medici rezidenți în anul V — unul în specialitatea obstetrică-ginecologie și celălalt în neonatologie.
Tot în Roman, Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae”are în desfășurare procedura pentru recrutarea unui manager, concursul fiind destinat persoanelor fizice. Detalii suplimentare despre procesul de selecție sunt disponibile (aici).
Posturile din domeniul medical rămân, așadar, cele mai numeroase și variate în județ, în contrast cu alte sectoare publice unde angajările au fost aproape înghețate. În perioada următoare, interesul pentru locurile disponibile va arăta cât de atractiv mai este sistemul sanitar local pentru specialiștii tineri.
(G. S.)




