Luni, 24 noiembrie, consilieri municipali din Piatra—Neamț se vor întruni, din nou, în regim de urgență într-o ședință extraordinară de îndată, cea de-a patra din această lună. Pe ordinea de zi, printre alte proiecte importante figurează și unul care face referire la începerea demolărilor în Ștrandul Tineretului sau Ștrandul Municipal cum mai este cunoscut.Este a doua decizie majoră de acest fel, după demolarea Pieței Mărăței.

Demolarea Pieței Mărăței se apropie de final, și acum atenția municipalității s-a îndreptat către zona de agrement a orașului. Primele clădiri care ar urma să fie trecute din domeniul public în cel privat, în vederea dezafectării, sunt 30 de căsuțe tip camping – cele cu o cameră, patinoarul artificial, o terasă și câteva cabine de duș.Cam ce-și dorește municipalitatea pentru viitor puteți vedea în imaginea de mai jos.
Angela Croitoru






