Unul dintre subiectele cele mai sensibile pentru municipiul reședință de județ, în contextul desființării a multor locuri de parcare cu modernizarea coridoarelor de mobilitate, este cel al parcărilor.
Printr-o hotărâre din septembrie anul acesta, era aprobată desființarea a șapte locuri de parcare de reședință pe strada Ion Negre și a altor șase, tot de reședință în zona strada Progresului – Alimentara 28, unde trebuiau să fie înființate două stații de taxi. Cum taximetriștii nu o duc prea bine în ultimul timp, unii au sărit în tabăra concurenței, la transport alternativ, alții s-au reprofilat, s-a renunțat la idee. Așadar, cele 13 parcări rămân acolo unde erau.
În ședința ordinară din această lună, de vineri, 28 noiembrie, pe ordinea de zi este un proiect destinat modificărilor în planul de parcări, prin care urmează să fie înființate 40 de parcări, cele mai multe de reședință și să se desființeze alte 18.
Potrivit anexelor care modifică hotărâri anterioare situația ar fi următoarea:
Se înființează:
-12 locuri de parcare cu regim mixt (plată orară/de reședință) pe Bulevardul Decebal în spate la Gostat;
– – se înființează 1 parcare de reședință pe strada N. Iorga Bl. 45, pe strada A. Ipătescu zona Euroconfort
-18 locuri de parcare de reședință tot pe N. Iorga Bl. 42 în lateral
– 9 locuri de parcare de reședință pe strada G. Galinescu în Dărmănești;
Se desființează:
– 1 loc de parcare de reședință pe Republicii Casa de Cultură;
– 1 loc de parcare de reședință pe strada Ștefan cel Mare C1 – lateral;
– 2 locuri de parcare de reședință pe Bulevardul Decebal la blocul Viitorului;
– 4 locuri de parcare de reședință pe Aleea Ulmilor Bl. 38-39;
– 9 locuri de parcare de reședință pe N. Iorga;
– 1 parcare cu plată orară pe Bd. Republicii în fața Gării- Hotel Lido;
Situația la zi a locurilor de parcare o puteți consulta aici .
Angela Croitoru
Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni
- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală




