
Procurorii DNA au solicitat instanței de judecată prelungirea arestului preventiv pentru primarul comunei Zănești, Ioan Filip, aflat după gratii din 12 noiembrie (amănunte aici ). Acesta a fost prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Bacău, iar în ședința din 5 decembrie procurorii și-au susținut cu succes propunerea, dispunându-se prelungirea măsurii privative de libertate cu încă 30 de zile.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. În temeiul art. 234 şi următoarele C. pr. pen., prelungeşte măsura arestului preventiv, dispusă faţă de inculpatul FILIP IOAN, cercetat sub aspectul presupusei comiteri a infracţiunilor de:
a) abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.;
b) luare de mită în formă continuată, fapte prevăzute de art. 6 și art. 7 lit. a din Legea 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale);
c) abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.;
d) luare de mită, faptă prevăzută de art. 6 și art. 7 lit. a din Legea 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;
e) luare de mită, faptă prevăzută de art. 6 și art. 7 lit. a din Legea 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.12.2024 şi până la data de 10.01.2025 inclusiv”, a decis instanța.
Hotărârea Tribunalului Bacău nu este definitivă și, cel mai probabil, va fi atacată de primar. În cazul în care Curtea de Apel Bacău va menține decizia instanței de fond, Ioan Filip va petrece sărbătorile de iarnă în arest.
Reamintim că ancheta DNA a culminat pe 11 noiembrie, când au avut loc mai multe percheziții în comuna Zănești. Ulterior, au fost reținute patru persoane (amănunte aici ), însă doar primarul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Pe 2 decembrie, la mai puțin de o lună de la descinderi, unul dintre cei reținuți inițial, administratorul unei societăți comerciale cercetat în același dosar, a decedat, se pare în urma unui infarct (amănunte aici).
(G. S.)

Parteneri
Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite
ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute
NewsEdge Acciza la motorina standard scade cu 20% din 16 august. Cât va economisi un șofer când va face plinul la mașină
BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin


