Deschis oficial în weekendul trecut, Târgușorul de iarnă din Târgu-Neamț propune, în acest an, un nou concept inițiat de administrația locală. Intitulat sugestiv „Târgu-Neamț de poveste”, evenimentul din parcul central al orașului a atras și duminică seara numeroși părinți, bunici, copii și tineri, dornici să se bucure de spectacolele în aer liber, într-o atmosferă armonios completată de produsele oferite de căsuțele producătorilor locali.

Feeria de lumini, muzica de sărbătoare, mirosul de scorțișoară și vin fiert, caruselele pentru copii, toate au creat un decor specific perioadei de iarnă, pregătit să-și întâmpine vizitatorii. Din păcate, dacă e să fim sinceri, numărul celor care au ales să cumpere produse a fost destul de redus. Criza economică și creșterea prețurilor își pun amprenta inclusiv asupra unor astfel de evenimente festive.
La capitolul „așa da” pot fi menționate buna organizare, asigurarea liniștii și ordinii publice prin prezența polițiștilor locali, curățenia din perimetru și lipsa cerșetorilor.
Programul artistic din această seară a fost oferit de Grupul “Strune de Lumină” și Ansamblul Folcloric “Ținutul Zimbrului”.
Desfășurată în perioada 5-21 decembrie, ediția din acest an a târgului de crăciun este organizată de primăria orașului Târgu-Neamț, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură “Carmen Saeculare”.
C.T.S







