
Potrivit referatului de aprobare din spatele proiectului, cu respectarea legislației în vigoare, propunerea a fost făcută ținând cont de faptul că SJU Piatra-Neamț este cea mai mare unitate medicală din județ, cu 883 de paturi și 1.512 salariați. Banii, constând în două salarii minim brute pe țară, la nivelul celui din 31 noiembrie 2024 (3.700 de lei x 2 -brut), vor fi suportați din bugetul unității medicale. Valoarea stimulentului este de puțin peste 4.300 de lei, pe lângă salariul lunar. Spre comparație un medic specialist primește o leafă lunară de bază cuprinsă între 5.278 de lei și 18.747 de lei, la care se adaugă gărzile și sporul de condiții periculoase, potrivit informațiilor oficiale din site-ul SJU.
Argumentele solicitării sunt legate de multitudinea sarcinilor pe care conducerea unității medicale le are de îndeplinit în această perioadă, în primul rând în vederea acreditării și complexitatea atribuțiilor pentru a conduce o unitatea medicală atât de mare.
Angela Croitoru





