Primăria comunei Petricani, în parteneriat cu Parohia Boiștea, a organizat astăzi, 18 decembrie, cea de-a XXI-a ediție a tradiționalului Concert de colinde.
Evenimentul, desfășurat la Noir Chalet (fostul Hanul Verde), a atras un public numeros. Cetățeni ai comunei, invitați, elevi, preoți, cadre didactice, precum și reprezentanți ai administrației județene și locale au fost întâmpinați de gazdele evenimentului, primarul Ticușor Vasiliu și părintele Gheorghe Trofin, parohul bisericii din satul Boiștea, sufletul acestui eveniment de tradiție.
Cei prezenți s-au bucurat de un program artistic deosebit, susținut de mai multe formații corale: Corul „Datina străbună” al Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, Corul catehetic „Copii ai aceluiași Dumnezeu” al Parohiei Boiștea, Corul profesoral „Strop de ler”, format din cadre didactice din comuna Petricani, precum și grupul psaltic „Serafimos”, alcătuit din cântăreți bisericești din Protopopiatul Târgu-Neamț.

Invitatul special al serii a fost îndrăgita interpretă de muzică populară Viorica Macovei.
„A fost un eveniment frumos, organizat împreună cu părintele Gheorghe Trofin, dedicat comunității noastre, oamenilor minunați din comună și acestor copii talentați. Le mulțumesc tuturor oaspeților care ne-au onorat cu prezența și mă bucur că sala a fost arhiplină. Acest lucru ne arată că ne-am îndeplinit misiunea de a transmite spiritul sfintelor sărbători de Crăciun. Mulțumiri colegilor mei din primărie pentru implicare, elevilor și profesorilor care au pus suflet în acest eveniment. Le doresc tuturor cetățenilor comunei Petricani sărbători liniștite, cu bucurii și pace în suflete!”, a declarat primarul comunei Petricani, Ticușor Vasiliu.

Printre invitați s-au numărat Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, vicepreședinții Mihaela Isciuc și Ion Asaftei, prefectul Adrian Bourceanu, administratorul public al județului Lucian Micu, precum și primarii Vasile Apopei, (Tg. Neamț), Radu Răducu (Bălțătești), Ion Tănăselea (Urecheni), Neculai Năstasă (Agapia), Sebastian Țarălungă (Războieni), deputatul Paul Cotârleț, alături de consilieri locali din Petricani și Târgu-Neamț.



C.T.S.







