La 700 de apariții, Mesagerul de Neamț își reafirmă astfel crezul: Eminescu nu aparține trecutului, ci prezentului continuu al culturii române. Atâta vreme cât este citit, înțeles și pus în dialog cu lumea de azi, poetul național rămâne viu. Iar un ziar care îi acordă acest spațiu dovedește nu doar consecvență, ci responsabilitate culturală.
15 ianuarie nu a fost niciodată, pentru Mesagerul de Neamț, o simplă bifă festivă. Ziua nașterii poetului național a fost, de-a lungul anilor, un prilej de reflecție și de întoarcere lucidă la opera lui Mihai Eminescu. Dovadă stau cele patru articole publicate în 2012, 2018, 2021 și 2025, semnate de profesorul Gheorghe Țigău, texte care, citite împreună, alcătuiesc un portret coerent al celui care a schimbat definitiv cultura română.
Încă din primul articol, profesorul Gheorghe Țigău avertiza că Eminescu nu trebuie transformat într-un obiect de cult lipsit de conținut. „Idolatria în cultură nu face bine nimănui”, scria autorul, subliniind că adevărata cinstire a poetului se face prin lectură și înțelegere, nu prin discursuri goale. În această cheie sunt construite toate materialele publicate în Mesagerul de Neamț: fără emfază, dar cu respect.
Eminescu apare, în aceste texte, ca un moment de ruptură. Cultura română, afirmă profesorul Țigău, se împarte în două etape: înainte și după Eminescu. Poetul nu doar că a ridicat literatura română la un nivel european, ci a creat un limbaj capabil să exprime idei majore, emoții profunde și reflecții filozofice. Limba română devine, prin Eminescu, un instrument deplin de creație.
Dincolo de operă, articolele surprind și omul Eminescu. Un spirit discret, modest, dezinteresat de onoruri și avere, adesea împovărat de lipsuri materiale. Sărăcia nu este tratată ca o legendă romantică, ci ca o realitate care a însoțit destinul poetului. Afirmația sa, potrivit căreia „nu există alt izvor de bogăție decât munca sau furtul”, este citată ca expresie a unei etici personale riguroase, care contrastează puternic cu moravurile multor epoci, inclusiv a noastră.
Profesorul Gheorghe Țigău insistă asupra complexității intelectuale a lui Eminescu. Poetul nu a fost doar un liric excepțional, ci un spirit enciclopedic, interesat de filozofie, istorie, economie, știință și politică. Mărturiile contemporanilor, evocate în articole, vorbesc despre o „individualitate creatoare uriașă”, greu de cuprins într-o singură definiție.
Poeme precum Luceafărul, Odă (în metru antic), Memento mori, Scrisorile sau Rugăciunea unui dac sunt prezentate ca texte fundamentale, care depășesc cadrul liric și propun o reflecție asupra condiției umane. Citindu-l pe Eminescu, arată autorul, cititorul se apropie de întrebările esențiale despre timp, destin, moarte și identitate.
Un capitol important al acestor articole îl constituie raportarea lui Eminescu la națiune. Fără excese patriotarde, poetul este văzut ca expresia profundă a sufletului românesc, prin capacitatea de a transforma experiența locală într-o creație cu valoare universală. Eminescu nu copiază modele, ci le asimilează și le depășește, așezând literatura română alături de marile literaturi ale lumii.
Textele publicate în anii recenți pun accent pe actualitatea lui Eminescu. Poetul rămâne contemporan prin luciditatea gândirii, prin critica imposturii și prin exigența morală. Nu este un autor „al trecutului”, ci o conștiință care continuă să incomodeze și să provoace.
Într-unul dintre articole, profesorul Gheorghe Țigău amintește cuvintele lui Tudor Arghezi: „A vorbi despre Eminescu este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă. Trebuie vorbit pe șoptite”. Această idee sintetizează și atitudinea Mesagerului de Neamț față de poet: respect fără zgomot, admirație fără exagerări.
La aniversarea celor 700 de apariții ale săptămânalului, care coincide simbolic cu ziua nașterii lui Mihai Eminescu, aceste patru articole capătă valoarea unei continuități editoriale. Ele arată că Eminescu a fost prezent constant în paginile ziarului, nu ca un pretext festiv, ci ca reper cultural fundamental.
Eminescu rămâne viu atâta timp cât este citit. Iar Mesagerul de Neamț a ales, consecvent, să-l citească.
Despre necesitatea recitirii lui Eminescu
„Avem nevoie de Eminescu nu pentru a-l invoca ritualic o dată pe an, ci pentru a-l citi cu adevărat. Idolatria în cultură nu face bine nimănui, iar Eminescu nu are nevoie de statui suplimentare, ci de minți capabile să-l înțeleagă. Opera lui nu este un obiect de muzeu, ci un organism viu, care își dezvăluie sensurile numai celor dispuși la efort intelectual și onestitate spirituală. A-l reduce pe Eminescu la formule festive înseamnă a-l trăda.”
Eminescu, moment definitoriu în cultura română
„Odată cu Eminescu, cultura română intră într-o altă vârstă. Tot ceea ce a fost înainte pare o lungă pregătire, iar ceea ce urmează nu poate ignora acest moment fondator. Limba română devine, prin el, capabilă să exprime idei filosofice, neliniști metafizice și viziuni cosmice. Eminescu nu este doar un mare poet, ci creatorul unui limbaj al profunzimii, fără de care literatura noastră ar fi rămas mult timp periferică.”
Despre omul Eminescu și etica sa
„Eminescu a trăit modest, aproape dureros de modest, dar această sărăcie nu a fost un accident, ci consecința unei etici personale inflexibile. Dezinteresat de onoruri și avantaje materiale, el a refuzat compromisul și a plătit pentru aceasta un preț mare. Afirmația sa că nu există alt izvor de bogăție decât munca sau furtul nu este o simplă replică moralizatoare, ci expresia unei conștiințe lucide, care vedea limpede degradarea valorilor din jur.”
Despre actualitatea și eternitatea lui Eminescu
„Eminescu rămâne contemporan nu pentru că îl declarăm astfel, ci pentru că ne obligă, mereu, la luciditate. El incomodează, pune întrebări, demască impostura și cere rigoare morală. A vorbi despre Eminescu presupune discreție și responsabilitate, fiindcă ne aflăm în fața unei conștiințe care depășește epoca sa. Atâta vreme cât limba română va dori să se exprime în adevăr, Eminescu va rămâne un reper inevitabil.”
Valentin BĂLĂNESCU
Un comentariu
Toate aprecierile posibile:
pentru domnul profesor Gheorghe Țigău,
pentru domnul Valentin Bălănescu si toata echipa de munca a dumnealui,
pentru „atitudinea Mesagerului de Neamț față de poet”.