
Președintele Sindicatului Liber Învățământ Neamț, Ionel Hociung, participă miercuri la Colegiul Național al Liderilor, în cadrul Federației Sindicatelor Libere Învățământ (FSLÎ), după care va merge la protestul de la Cotroceni. Liderii FSLÎ discută dimineață probleme interne organizatorice, după care, la prânz, se vor alătura membrilor de sindicat pe esplanada din fața administrației prezidențiale.
Universitarii – organizatorii protestului
Protestul este organizat, de această dată, în principal, de Federația „Alma Mater” din învățământul universitar, la care s-au raliat toate celelalte federații din educația românească. Organizațiile de studenți au anunțat o participare masivă la acest protest, nemulțumiți de măsurile restrictive care îi afectează.
Punctul central al protestului, esplanada din fața Palatului Cotroceni, va fi scena pe care sindicaliștii își vor susține revendicările și numeroasele nemulțumiri.
Preuniversitarii pregătesc boicotarea examenelor naționale
Reamintim cititorilor noștri că, acum o săptămână în urmă, de luni, 16 februarie, a început referendumul pentru o posibilă blocare a simulărilor examenelor naționale – Bacalaureat și Evaluarea Națională a elevilor din clasele a VIII-a (detalii regăsiți aici) .
Sindicaliștii din educație au ca țintă finală boicotarea examenelor naționale din vară, dacă revendicările lor vor fi tratate cu aceeași nepăsare de autoritățile centrale ale statului.
Nemulțumiri mai vechi, strigate președintelui țării
FSLÎ își adună oamenii în fața Palatului Cotroceni pentru a-i reaminti președintelui Nicușor Dan că, dacă domnia sa a uitat ce le-a promis, ei nu au uitat!
Solicitările sindicatelor din preuniversitar vor fi, potrivit unei informări a FSLÎ, următoarele:
„- Revenirea la norma didactică pentru învățători, profesori, directori și inspectori, așa cum era în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
Revenirea la numărul de elevi în clase, așa cum era înainte de măsurile de austeritate;
– Plata cu ora să se facă la nivelul corespunzător studiilor și nu la nivel de muncitor necalificat;
– Susținerea cu burse a elevilor și studenților, așa cum a fost în legea învățământului preuniversitar”.
La mai bine de o lună (14 ianuarie 2026) de la oficializarea demisiei fostului ministru al Educației, Daniel-Ovidiu David, Ministerul Educației este, în continuare, asumat de premierul Ilie Bolojan.
Angela Croitoru




