Vremea capricioasă și alternarea perioadelor reci sau foarte reci cu cele ceva mai blânde din punct de vedere termic, a dus la o creștere a îmbolnăvirilor de sezon. În săptămâna 16-22 februarie 2.263 de nemțeni au ajuns la medic pentru tratarea afecțiunilor respiratorii. Indicatorul este în creștere față de săptămâna anterioară la fel ca și numărul celor care au fost internați în spital, 146 în perioada analizată, comparativ cu 128 în perioada de comparație.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Neamț cele mai multe cazuri, aproape 2.000, au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, iar din cele 363 de cazuri de pneumonie 116 pacienți au ajuns pe patul de spital pentru tratarea afecțiunii. Au fost și 13 cazuri de gripă din care 7 au necesitat internare. Mai bine de jumătate dintre nemțenii care s-au îmbolnăvit, 1.314 au fost pacienți cu vârsta de până la 14 ani. Alte 247 de cazuri au fost dintr-o altă categorie vulnerabilă, persoane peste 65 de ani.
De la începutul sezonului și până la începutul acestei săptămâni au fost vaccinați antigripal 28.269 de nemțeni, dintre care marea majoritate din categoriile care beneficiază de decontare în regim compensat. Cei care doresc să se imunizeze împotriva bolii, pot solicita rețetă de la medicul de familie, urmând ca serul să fie obținut pe baza prescripției de la farmacie. Ulterior doritorii trebuie să se întoarcă în cabinetul medicului de familie pentru administrarea vaccinului.