Nu există copil sau adult din România care să nu fi citit, măcar parțial dacă nu în integralitate, ”Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă. Este una dintre operele literare de căpătâi ale literaturii noastre care, prin frumusețea narațiunii prind pe oricine, iar universul copilăriei, arhaic și plin de căldură, așa cum este prezentat, reverberează emoțional cu fiecare dintre noi.
Nică cel obraznic, deștept și curios din fire care intră în tot felul de încurcături (ce îi vor fi trepte către maturitate – Vorba ceea: ”Omu’ din greșăli învață!”), trăiește în fiecare dintre noi. Tocmai această universalitate a operei humuleșteanului Ion Creangă îl face iubit de cititorii de toate vârstele. Încercăm să aducem, la 189 de la nașterea sa, ca un omagiu, câteva aspecte mai puțin cunoscute legate de viața și opera lui Ion Creangă. Acest demers are la bază mărturii ale bibliotecarului Cristina Catană, legate de Fondul Gheorghe Teodorescu Kirileanu – o adevărată comoară națională despre viața și activitatea omului, povestitorului și grăitorului de limbă română, Ion Creangă.
Joi, 26 februarie, la parter, în sala de la intrarea în sediul bibliotecii județene, a fost realizată o expoziție bazată pe o mică parte a colecțiilor ce-l privesc pe Ion Creangă din Fondul Kirileanu. Intitulată “G.T. Kirileanu și devoțiunea pentru posteritatea lui Ion Creangă”. Expoziția a reunit câteva piese foarte puțin cunoscute, precum cele cinci volume pe care scriitorul le citea și pe care își notase o serie întreagă de lucruri, de la a-și exersa semnătura, la mărunțișuri de ținut minte, rețete sau remarci personale.
– De ce această manifestare, deschisă astăzi, pe finalul lunii februarie și începutul lui mărțișor?
La biblioteca județeană îl omagiem, în fiecare an pe Ion Creangă de 1 martie. Și în celelalte zile suntem cu gândul la el și colecțiile noastre sunt oferite cititorilor pentru a ține viu interesul pentru opera lui Creangă și pentru moștenirea lui culturală. Pentru că ne aflăm în spațiul nemțean, cu atât mai mult cu cât noi, aici, la biblioteca județeană avem – în cadrul colecțiilor speciale – o mulțime de ediții bibliofile și datorăm acest lucru generozității cărturarului Gheorghe Teodorescu Kirileanu, care a fost cel mai important editor al lui Creangă. Ceea ce înseamnă că, datorită lui, opera lui Creangă a ajuns la noi așa cum Creangă însuși a scris-o, pentru că primii editori al lui Creangă, nefiind moldoveni, s-au gândit că ar fi mai util să înlocuiască anumite regionalisme din amintiri și din povești, lucru care poate părea lăudabil, dar așa ceva nu se face cu o operă scrisă! Și Kirileanu, văzând aceste prime ediții, a pornit în căutarea manuscriselor și a întocmit ediții fidele ale scrierilor lui Creangă. Periplul acesta în căutarea manuscriselor a trecut și pe la anticarii ieșeni și așa se face că cinci dintre cărțile care i-au aparținut lui Creangă au ajuns la Gheorghe Teodorescu Kirileanu și, astăzi, se află în biblioteca noastră.
– Despre ce cărți aparținându-i lui Ion Creangă este vorba?
Le puteți vedea, sunt cu semnătură scrisă de mâna lui, consemnează însuși Kirileanu acest lucru. Aceasta este vitrina cu cele cinci cărți care sunt clasate în patrimoniul cultural național. Avem manualul de liturgică pe care Creangă și-a exersat semnătura la un moment dat, în 1856, cu alfabet chirilic și este a bibliotecii Creangă Ioan, datată 1856, când Creangă învăța la Seminarul ”Veniamin Costachi”. De asemenea, avem o carte din 1818, tot în limba română, dar scrisă cu alfabet chirilic, ”Pedagogia și metodica”, ce apărea în 1818. Aceasta a intrat în biblioteca lui Creangă mai târziu, când el era învățător, deci preocupările lui pentru domeniul didactic se regăsesc și în această sferă a cărților.
Mai avem un coligat, adică sunt mai multe cărți legate în aceeași copertă, prima dintre ele este ”Poezia română” a lui Titu Maiorescu, apărută, la Iași, în 1867. Acolo se văd mai bine însemnările manuscrise ale lui Creangă. O altă carte, din 1875, în limba maternă, de asemenea din domeniul didactic. Pe acesata, Ion Creangă își notase numărul 2697, rețeta pentru junghiu a unui doctor de la Spitalul Racoviță. Și aici este mențiunea, care se află și pe celelalte cărți din biblioteca lui Ion Creangă cu însemnări scrise de mâna lui, cumpărată de la anticaru Cupermandiniaș. Mai avem o altă carte didactică, ”Legendariu și ezerciția de limbă pentru clasa a doua a școlilor poporale”, carte apărută la Blaj, în 1872. Acestea sunt cele 5 cărți care au aparținut bibliotecii lui Creangă și care, astăzi, se află la noi, în biblioteca noastră, grație generozității lui Gheorghe Teodorescu Kirilianu și a pasiunii lui pentru Creangă.
– Cum a ajuns colecționarul pasionat Kirileanu să caute manuscrisele Creangă?
Când Kirileanu a văzut acea ediție din 1906, a acelor editori care au schimbat limbajul folosit, înlocuind unele cuvinte, s-a preocupat pentru editarea fidelă a scrierilor lui Creangă, așa cum era firesc pentru un cărturar pasionat. Preocupările lui legate de Creangă au început în 1899, când revista ”Șezătoarea”, o revistă de folclor la care Kirileanu colabora, în decembrie 1899, când se împlineau 10 ani de la moartea lui Creangă. pregătea numărul omagial pentru Creangă. Redactorul Mihai Dinulescu i-a cerut lui Kirileanu un articol pentru această ediție a revistei. Și atunci Kirileanu și-a propus să scrie un articol despre soarta manuscriselor sale. În momentul în care a început să colinde anticarii ieșeni, acest periplu s-a concretizat într-un articol pe care el l-a publicat în revista ”Șezătoarea” din decembrie 1899. Noi avem și o expoziție cu această temă, pentru a fi vizibil și conținutul unora dintre aceste lucrări. Este vorba despre articolul care se intitulează ”Notiță asupra manuscriptelor lui Ion Creangă”, unde Kirileanu povestește acest periplu, descrie peripețiile sale în căutarea manuscriselor. Între timp unele dintre ele ajunseseră ca hârtie netrebnică pe la diferite prăvălii. A reușit să recupereze parte dintre aceste manuscrise și, după ceea ce Creangă publicase deja în timpul vieții în revista Convorbiri Literare, pentru că parte din scrierile lui apăruseră deja în foiletonul revistei. În acest fel Kirileanu a reușit să întocmească ediția fidelă a scrierilor lui Creangă.
Pentru că, după moartea lui Creangă, a existat un triumvirat, erau trei persoane care se ocupau de posteritatea lui. La momentul 1899 unul dintre ei murise deja. Periplul făcut de el în căutarea manuscriselor, descris în articolul “Notiţă asupra Manuscriptelor lui Ion Creangă” l-a purtat pe pasionatul căutător şi pe la anticarii ieşeni unde a reuşit să găsească câteva cărţi care i-au aparţinut lui Creangă. Aşa se face că astăzi, la Piatra-Neamţ, se găsesc 5 dintre cărţile care i-au aparţinut lui Creangă ce conţin şi însemnări manuscrise ale marelui povestitor. Este vorba despre: ”Pedagogia şi metodica” de Peter Villaume (Buda, 1818), ”Manual de liturgică” de Melchisedec Ştefănescu (Iaşi, 1853), ”Poesia rumănă” de Titu Maiorescu (Iaşi, 1867), ”Legendariu şi eserciţia de limbă” de Ştefan Pop (Blaj, 1872) și ”Limba maternă„ de Ilarion Puşcariu (Sibiu, 1875).
– Există și manuscrisele Creangă în Fondul G.T. Kirileanu?
Chiar dacă nu avem manuscrise originale ci doar reproduceri (în facsimil) în reviste precum ”Şezătoarea”, putem să ne apropiem de Creangă, dincolo de lectura scrierilor sale, răsfoind paginile pe care el însuşi le-a răsfoit şi asupra cărora a zăbovit, însemnându-şi impresiile de lectură ori gândurile şi preocupările care erau importante pentru el.
– Cât de importantă este, în opinia dv, ca păstrător al comorilor din Fondul Kirileanu, această muncă a colecționarului și cărturarului Kirileanu de a reface scrierile fidele ale lui Ion Creangă?
În primul rând, îi datorăm noi, ca români, faptul că îl citim pe Creangă astăzi așa cum Creangă a scris și noi, ca nemțeni, îi datorăm faptul că avem aici o comoară de cărți și publicații periodice în afară de cele care se referă la Creangă, dar care reprezintă piatra unghiulară a colecției sale. Avem, tot prin grija lui Kirileanu, și ziarul ”Timpul” din perioada când unul dintre redactori era Mihai Eminescu, dar astăzi pentru că îl sărbătorim pe Creangă ne referim la el. Avem câteva numere din revista ”Convorbiri Literare”, avem foarte multe ediții ilustrate ale scrierilor lui Creangă, poveștile ilustrate, o colecție ilustrată de D. Stoica.
Aici sunt foarte multe povești. Kirileanu toată viața s-a preocupat ca în biblioteca sa să existe toate edițiile lui Creangă și multe dintre ele au corecturi, pentru că au existat și ulterior editori care s-au îndepărtat de scrisul lui Creangă. În felul acesta avem o imagine asupra destinului pe care posteritatea lui Creangă l-a avut și felul în care Kirileanu a străjuit acest destin și l-a protejat.
A consemnat Angela CROITORU
