Proiectul de alimentare cu gaz metan a șapte comune nemțene, Ștefan cel Mare, Dragomirești, Războieni, Bodești, Girov, Dobreni și Gârcina, care se realizează prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) METROPOLITAN GAZ, la care Consiliul Județean (CJ) Neamț este lider, a ajuns la licitația lucrărilor, potrivit președintelui Daniel Harpa.
CJ Neamț va plăti cotizația anuală de peste jumătate de milion de lei
În ședința ordinară de joi, 26 martie, consilierii județeni vor avea în mape proiectul de hotărâre privind cotizația anuală a Consiliului Județean (CJ) Neamț pentru acest an, 2026, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) METROPOLITAN GAZ.
Potrivit proiectului, județului Neamț îi revine la plată o cotizație anuală estimată la 531.717,89 lei, aceasta fiind calculată raportat la populația județului la data de 1 iulie 2025, așa cum este raportată de Institutul Național de Statistică.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) METROPOLITAN GAZ, la care CJ Neamț este membru, a fost înființată în anul 2023, cu scopul realizării unui amplu proiect de înființare a rețelei de alimentare cu gaz metan în șapte comune din județ: Ștefan cel Mare, Dragomirești, Războieni, Bodești, Girov, Dobreni și Gârcina. Proiectul are ca sursă de finanțare Programul Național de Investiții Anghel Saligny. După înființarea alimentării cu gaz se urmărește, potrivit Referatului de aprobare din spatele proiectului privind cotizația, “realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal și regional, destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării sistemelor de utilități publice aferente serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia, precum și operarea ulterioară a serviciului”.
Potrivit Statutului ADI METROPOLITAN GAZ, cotizația este plătită de toți membri până cel târziu la data de 31 mai a anului pentru care se plătește.
Redactor și imagini: Angela Croitoru
Montaj: Denisa Popa





