Executivul a decis, în ședința de Guvern din data de 16 aprilie 2026, care sunt nivelurile de datorii restante la bugetele locale de la care persoanele fizice și companiile vor intra pe așa-zisa listă a “rușinii”: 1.200 de lei, respectiv 5.000 de lei. Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi.
Începând cu primul trimestru al anului 2026, până la termenul limită de 30 aprilie, pornind de la reglementările aprobate săptămâna trecută toate primăriile au obligația de a publica lista datornicilor. Aceasta va cuprinde, nu numai persoanele fizice, ci și firmele care au datorii administrate de direcțiile /serviciile de taxe și impozite locale.
Cum au fost stabilite valorile minimale

În cazul persoanelor juridice, calculul a pornit de la un spațiu comercial de 50 mp, pentru care s-a stabilit un impozit anual de 2.500 lei, calculat la o medie națională a valorilor de piață pentru un astfel de spațiu de aproximativ 250.000 lei. S-a stabilit că acumularea unor obligații restante pe 2 ani (5.000 lei), justifică publicarea informațiilor privind debitorul persoană juridică în lista datornicilor.
Lista debitorilor va fi publicată în Monitorul Oficial, și va cuprinde următoarele informații privind persoanele fizice:
- numele şi prenumele;
- denumirea unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul fiscal;
- numărul rolului nominal unic;
- domiciliul.
Dacă debitorii achită integral obligațiile restante, organul fiscal local este obligat să opereze modificările corespunzătoare în termen de 15 zile de la data plății.
Angela Croitoru





