
Nu a mai reușit acest lucru, pentru că firma ce fusese contractată pentru a se ocupa de demolarea ruinelor centralei din strada Progresului a dat peste o țeavă de gaz în interior și de aici încolo lucrurile s-au complicat.
La unul dintre controalele pe audit financiar efectuate de Curtea de Conturi i s-a impus primăriei pietrene să recupereze anumite sume de bani de la firma de construcții care nu și-a făcut treaba până la capăt.
Odată ce demolarea va fi efectuată, primarul Adrian Niță va face acolo un spațiu de recreere pentru localnicii din cartier.
„Acum am prins bani la bugetul local, să terminăm demolarea și să realizăm un spațiu de recreere pentru locuitorii din zonă. A mai existat acolo un astfel de spațiu mai mic, însă era mult prea aproape de blocuri și deranja, astfel că a fost desființat. Loc de joacă pentru copii există la o distanță de vreo 50 de metri, așa încât, după ce terenul va fi pregătit vom amenaja un spațiu de recreere cu mese pentru șah, bănci și alte echipamente pentru relaxare”, a spus primarul Adrian Niță.
Angela Croitoru





