Joi, 7 mai, la Târgu-Neamț, a avut loc dezbaterea publică privind bugetul local și lista de investiții pentru anul 2026. Evenimentul, care ar fi trebuit să stârnească interesul comunității, s-a desfășurat într-o atmosferă de aproape total dezinteres civic: în afara primarului, a câtorva consilieri locali și funcționari din primărie, la discuții au participat doar doi cetățeni.
Situația nu pare să mai surprindă administrația locală. Chiar la începutul ședinței, primarul Vasile Apopei a declarat că, potrivit experienței anilor trecuți, la astfel de dezbateri nu au participat niciodată mai mult de șase persoane.
Conform prezentării făcute de reprezentanții Direcției Buget-Contabilitate, pentru anul 2026 este prognozat un buget de funcționare în valoare de 45.921.500 lei, din care cheltuielile de personal reprezintă 8.654.000 lei. Bugetul total de venituri al orașului este estimat la 160.955.243 lei.
În ceea ce privește investițiile, perspectivele nu sunt deloc optimiste. Administrația locală a recunoscut existența unor datorii importante către furnizori și pentru lucrări deja executate, la care se adaugă ratele și dobânzile aferente creditelor contractate. În aceste condiții, investițiile din acest an par condamnate să rămână la un nivel minim.
Dezbaterea a fost dominată mai degrabă de discuții teoretice și intervenții considerate de unii participanți drept lipsite de substanță administrativă sau economică. Unul dintre subiectele care au atras atenția a fost cel legat de bazinul de înot didactic al orașului și posibilitatea atragerii turiștilor către această investiție, prin promovarea sa de către pensiunile și hotelurile din zonă.
Problema este însă una mai profundă: scopul inițial al bazinului. Acesta a fost construit ca „bazin de înot didactic”, destinat în principal elevilor din Târgu-Neamț, care ar fi trebuit să beneficieze gratuit de cursuri și ore de înot, în baza unor parteneriate cu unitățile de învățământ.
La momentul inaugurării proiectului, autoritățile anunțau că elevii vor avea acces gratuit, iar baza sportivă urma să găzduiască ore de educație fizică, cursuri de inițiere în înot, activități pentru persoane cu dizabilități și competiții sportive.
Astăzi însă rămân mai multe întrebări fără răspuns: câte ore gratuite pentru elevi s-au desfășurat efectiv în acest bazin? S-a desfășurat vreo oră de educație fizică aici? A fost atins scopul pentru care a fost construit? Și cum poate fi justificată amplasarea unui bazin didactic într-o zonă în care nu există nicio unitate de învățământ?
Sunt întrebări care, poate mai mult decât cifrele din buget, ar merita o dezbatere publică reală.