Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus în dezbatere un proiect de ordin care aduce modificări importante în ceea ce privește nivelul rovinietei, începând cu 1 iulie. Noile tarife vor fi stabilite în funcție de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO) și durata de utilizare a drumurilor naționale.
Potrivit proiectului, rovinieta va ține cont inclusiv de perioada de staționare, nu doar de parcurs, iar valoarea acesteia se va aplica în mod nediscriminatoriu atât utilizatorilor români, cât și celor străini.

Și pentru transportul de marfă de până la 3,5 tone sunt prevăzute creșteri, cu valori cuprinse între 52 și 67 lei pentru o zi și până la 579–753 lei pentru 12 luni, în funcție de categoria vehiculului.
Tarife mai ridicate sunt stabilite și pentru transportul de persoane cu mai mult de 9 locuri. Pentru vehiculele cu până la 23 de locuri, rovinieta poate ajunge până la 2.510 lei pe an, iar pentru cele cu peste 23 de locuri, până la 4.420 lei anual.
Un alt element important este că nivelul rovinietei va fi actualizat anual, în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
Proiectul se află în dezbatere publică, iar noile tarife ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie, dacă vor fi aprobate în forma propusă.





