Comuna Farcașa continuă să atragă fonduri și să implementeze proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii și creșterea calității vieții locuitorilor. Administrația locală anunță investiții în educație, utilități și modernizarea drumurilor, dar și planuri ambițioase pentru perioada următoare.

Proiecte finalizate anul trecut
– Dotarea Școlii Gimnaziale „Ioan Luca” cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT (finanțare prin PNRR);
– Achiziționarea unei autoutilitare multifuncționale pentru comuna Farcașa (fonduri europene AFIR, prin GAL Ceahlău);
– Modernizarea a 6 străzi din comună (finanțare din bugetul local).
Proiecte în derulare în 2026
– Înființarea rețelei de apă și extinderea canalizării în satele Bușmei, Frumosu și Popești (Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”);
– Realizarea cadastrului sistematic pentru populație (prin OCPI);
– Implementarea Programului Național „Masă sănătoasă” pentru elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Luca”.
Proiecte în faza de depunere pentru finanțare
– Modernizarea terenului de sport și achiziția unui microbuz școlar electric cu stație de încărcare (Programul Operațional Regional 2021-2027);
– Modernizarea grădiniței din comuna Farcașa (Programul pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic);
– Regularizarea torenților Pr. Crucii, Pr. Soci, Pr. Slatinii și Bușmei (Compania Națională de Investiții);
– Modernizarea sălii de sport (CNI).
Proiecte aflate în pregătire
- Amenajarea de trotuare pe DN 17B;
- Modernizarea mai multor străzi (Gavril Danielescu, Topilelor, Bursuni, Plutașului);
- Înființarea unui parc fotovoltaic;
- Amenajarea torentului Vârlanu (sat Frumosu);
- Finalizarea Casei de Cultură;
- Modernizarea sediului Primăriei.
Primarul comunei Farcașa, Bogdan Țifui, subliniază că administrația locală a urmărit constant implementarea unor proiecte care să răspundă nevoilor reale ale comunității: „Ne dorim să fim cât mai aproape de oameni, să le înțelegem problemele și să găsim soluții concrete. De aceea, căutăm permanent surse de finanțare pentru proiectele necesare comunei și discutăm cu oamenii ori de câte ori avem ocazia, la firul ierbii, nu numai la audiențe, ci și atunci când ne întâlnim prin comună, la diferite activități”.
Proiecte finalizate și investiții în educație
Printre realizările anului 2025 se numără dotarea Școlii Gimnaziale „Ioan Luca” cu mobilier modern, materiale didactice și echipamente IT, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Școala Gimnazială „Ioan Luca” are în prezent 281 de elevi, dintre care:
- 51 la nivel preșcolar,
- 131 în învățământul primar,
- 99 la gimnaziu.
Personalul este complet, iar toate cadrele didactice sunt calificate. Elevii din Stejaru au fost relocați la școala centrală, conform noilor reglementări legale.
În perioada următoare sunt planificate lucrări de reabilitare a grădiniței și a corpului principal al școlii. Prin PNRR, toate clasele au fost dotate cu mobilier modern și echipamente digitale. Urmează reabilitarea grădiniței și a corpului principal al școlii (lucrări de eficientizare energetică și modernizare). Proiectul privind modernizarea terenului de sport, care include realizarea unui complex sportiv și achiziția unui microbuz electric, a fost declarat eligibil și urmează semnarea contractului de finanțare.
Proiect major pe apă și canalizare
Unul dintre cele mai importante proiecte este cel privind extinderea rețelelor de apă și canalizare, în valoare de peste 12,3 milioane lei. În prezent, aproximativ 40% din lucrări au fost realizate. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, însă lucrările au fost temporar sistate din cauza epuizării fondurilor alocate pentru 2025. Rămâne de realizat sistemul de canalizare în satul Stejaru, iar administrația locală va căuta noi surse de finanțare pentru finalizarea acestui obiectiv. Rețeaua de alimentare cu apă acoperă deja întreg teritoriul comunei, urmează să fie extinsă și partea de canalizare acolo unde încă nu există, în satele Frumosu, Popeşti, Farcaşa şi Buşmei.
Drumuri modernizate și planuri de extindere
În ceea ce privește infrastructura rutieră, 60% dintre drumurile comunale sunt deja asfaltate, adică 16 kilometri din totalul de 26 de km. Administrația locală își propune ca, în perioada următoare, să modernizeze și restul străzilor, cu prioritate în satele Popești, Bușmei și Farcașa. Totodată, comuna a achiziționat o autoutilitară multifuncțională din fonduri europene, iar șase străzi au fost modernizate din bugetul local.
Proiecte în derulare și planuri pentru viitor
Mai multe proiecte se află încă în curs de implementare, din cauza crizei financiare provocate la nivel național și internațional de situația geopolitică.
Primarul Bogdan Țifui are însă convingerea că lucrurile vor reveni la normal cât de curând și îi îndeamnă pe cetățenii comunei Farcașa să aibă speranță, răbdare și înțelegere.
”Avem mai multe proiecte în derulare, printre care extinderea rețelei de canalizare în mai multe sate, cadastrarea sistematică și programul «Masă sănătoasă» pentru elevi. Noi ne-am dori și avem multe proiecte pregătite, cu documente actualizate, dar trebuie să avem răbdare să revină lucrurile la normal, să se redeschidă apelurile de finanțare pe diferite programe. Vom face tot ceea ce trebuie făcut pentru siguranța, liniștea și bunăstarea locuitorilor comunei noastre!”, spune primarul Bogdan Țifui.
Complex sportiv multifuncțional
În același timp, autoritățile locale au depus spre finanțare proiecte importante, precum modernizarea terenului de sport, care include realizarea unui complex sportiv multifuncțional și achiziția unui microbuz școlar electric. Proiectul a fost deja declarat eligibil. Pe lista investițiilor viitoare se află și amenajarea de trotuare, modernizarea mai multor străzi, înființarea unui parc fotovoltaic, finalizarea Casei de Cultură și modernizarea sediului primăriei.
Iluminatul public va fi modernizat
Deși sistemul de iluminat public a fost modernizat în anii anteriori, costurile ridicate ale energiei tind să redevină o problemă, astfel încât autoritățile au fost nevoite să adopte măsuri de reducere a consumului, păstrând în același timp iluminatul pe timpul nopții pentru siguranța cetățenilor. Situația este cu atât mai importantă cu cât în zonă au fost semnalate tot mai frecvent animale sălbatice, precum urșii, care coboară din ce în ce mai des în zona gospodăriilor oamenilor, mai ales acolo pot reprezenta un pericol în special pentru gospodăriile izolate, aflate la poalele pădurii.
Prin proiectele implementate și cele aflate în pregătire, administrația locală din Farcașa își propune să continue dezvoltarea comunei și să îmbunătățească condițiile de trai pentru toți locuitorii. (A. CROITORU)



Proiecte în faza de depunere pentru finanțare
Proiecte finalizate și investiții în educație
Drumuri modernizate și planuri de extindere

