Parcul Tineretului din Piatra Neamț găzduiește, începând de vineri, 29 mai, ediția aniversară a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre”, eveniment care marchează 20 de ani de promovare a tradițiilor și meșteșugurilor românești.
Timp de trei zile, până pe 31 mai, publicul poate descoperi creațiile a aproximativ 70 de meșteri populari veniți din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și Republica Moldova. Vizitatorii au ocazia să admire și să cumpere obiecte realizate manual, de la ceramică și costume populare, până la sculpturi în lemn, măști tradiționale, podoabe și ouă încondeiate.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, la ora 12:00, fiind urmată de un microrecital susținut de Mihaela Catană și Ansamblul „Floricică de la munte”.
Printre invitații speciali ai ediției se numără și meșterul cojocar Leon Burbulea din județul Bistrița Năsăud, cunoscut pentru participarea României la Expoziția Universală de la Osaka, în 2025.

Programul festivalului include lansări de carte, expoziții, demonstrații practice și concerte de muzică tradițională. Unul dintre cele mai așteptate momente este vernisajul expoziției „Despre lingură”, semnată de meșterul popular Florin Cramariuc, care va avea loc sâmbătă, la Muzeul de Etnografie Piatra Neamț.
Tot sâmbătă seară, publicul este invitat la concertul de cobză „De la Barbu Lăutaru la muzica zilelor noastre”, susținut de Alin Trocan și Taraful, la Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”.
Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul festivalului.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Denisa Popa

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Știrile zilei, 15 octombrie. Nave în flăcări lângă Sulina și marinari dispăruți. Luca Niculescu a depus oficial programul de guvernare și lista miniștrilor
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere














