Absolvenții de liceu zi sau seral, din actuala sau din alte promoții, au la dispoziție două zile pentru a se înscrie la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an.
Potrivit calendarului oficial, începând de marți, 2 iunie până joi, 4 iunie, au loc înscrierile pentru examenul de maturitate.
Elevii claselor a XII-a și a XIII-a încheie anul școlar 2025 – 2026, joi, 4 iunie, iar la diferență de patru zile intră în prima probă de evaluare a competențelor la Limba și literatura română.
Calendarul complet al primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat este următorul:
Înscrierea la examenului național de Bacalaureat 2026 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere și depunerea lor de către elevi în perioada 2-4 iunie 2026, pentru sesiunea iunie-iulie. Toate documentele necesare pot fi găsite la secretariatul unității de învățământ absolvite, iar după completarea acestora, se depun la același secretariat.
Elevii nu trebuie să legalizeze nicio diplomă pentru echivalarea probei de competențe digitale la Bacalaureat 2026. În toate situațiile în care se solicită prezentarea de copii legalizate, este suficientă certificarea documentelor «conform cu originalul» de către directorul unității de învățământ, prin semnătură, nefiind necesară legalizarea notarială, potrivit procedurii oficiale.
Potrivit metodologiei de bacalaureat, elevii care obțin, pe parcursul liceului, certificate cu recunoaștere europeană pentru competențe digitale au dreptul să echivaleze proba D din examen, fără a o mai susține.
Angela Croitoru






