Avem o țară de poveste. Dar obosită și fără reacții, atât la nivel oficial, cât și la nivel de mase. O țară în care absurdul nu mai surprinde pe nimeni, iar realitatea bate orice scenariu scris la nervi, într-o noapte prea lungă.
În mai 2026, într-o Românie fără Guvern în sensul clasic al cuvântului, dar cu decizii cât se poate de concrete și costisitoare, o dronă cade peste un bloc la Galați. Nu e clar pe unde a venit, de ce nu a fost doborâtă, dar e foarte clar unde: într-o țară membră NATO, cu graniță externă a Uniunii Europene și cu o liniște oficială care începe să sune a resemnare.
Suntem apărați, dar nu prea. Granița cu Ucraina a devenit un fel de sită geopolitică: trec drone, trec mărfuri, mai mult nevămuite, trec și arme, trec și droguri și bani cash, trec explicații. Oficial, totul este sub control. Neoficial, încercăm să ne convingem că șvaiterul este un aliment sănătos și pentru angajații ministerelor de Interne și Externe.
Nu avem Guvern, că PSD-ul a zis că cel vechi funcționa prost, chiar dacă avea în el cele mai multe ministere, așa că a inițiat o moțiune și l-a dat jos. Mă rog, frițo-hunii-bolojenii guvernează încă, după ce colaco-grindenii poleiți cu aur și ambentați cu țuică de corcodușe de la Gorj s-au retras în liniile doi și trei ale guvernării. Pentru că avem înțelegeri. Importante pentru viitorul țării dar, mai ales, pentru viitorul lor și al urmașilor urmașilor lor. Se ceartă la televizor și în rețele dar se înțeleg perfect când vine vorba despre bani. PNRR, SEIF, fonduri, alocări – toate curg într-un consens suspect de liniștit. Se pare că, în România, crizele politice nu blochează nimic esențial. Din contră, fluidizează.
Între timp, la nivel înalt am evoluat de la Nicolae la Nicușor, cu tranziția asigurată de Ion, Emil, Traian, și un Ion de origine germană. Să remarcăm diminutivul, Nicușor, pare să fie un fel de modă pornită din Neamț – Ionel, Vasilică…
Între timp, președintele și liderii noștri se joacă de-a nuanțele: pro-occidental, pro-european, în condițiile ei sunt contra cam la toate. Diferențe subtile, dar cu bătaie lungă. Se pregătesc terenuri, se calibrează discursuri, se testează răbdarea. Nu știm exact încotro mergem, dar știm sigur că ni se explică frumos, pe bază de contracte de înarmare, să avem granițe mai sigure, că dronele astea sunt periculoase rău, așa că musai trebuie să luăm tancuri, amfibii și niscaiva submarine pentru apărarea graniței pe Prut. Sau Nistru?
După un an de austeritate pe spinarea celor care oricum aveau puțin, ni se spune că reforma continuă. Pilele au rămas, funcțiile s-au consolidat, din administrație n-au plecat nici pensionarii, iar pe final de mandat apar și majorările de salarii. Cu ce bani? Evident, din economii. Nu ale noastre, economiile băncilor care ne împrumută cu cele mai mari dobânzi de Uniunea Europeană. Clar, reformă la sânge.
Sindicatele amenință. De ani de zile amenință. Protestele sunt anunțate, apoi amânate, apoi negociate. Liderii lor par mai conectați la privilegiile proprii decât la oamenii pe care îi reprezintă.
Educația merge înainte, dar nu neapărat în direcția bună. Clase supraaglomerate sau simultane, ore mai multe, unele plătite în bătaie de joc, politizare cât cuprinde. Gradațiile de merit au devenit competiții de dosare, nu de rezultate. Hârtiile cântăresc mai mult decât copiii care termină cicluri întregi fără să poată scrie sau înțelege un text simplu. Dar sistemul merge. Își vede de treabă, reformat an de an.
Economia e în recesiune, dar sărbătorile curg. Avem bani de scene, de baloane, de spectacole și de postări. Pentru spitale mai vedem. Copiii merită o zi frumoasă, fără îndoială. Dar poate ar merita și o țară mai așezată în restul zilelor.
Și peste toate, într-o zi ca oricare alta, o dronă lovește un bloc la Galați.
Nu e începutul, dar nici finalul. E doar încă un episod dintr-o normalitate strâmbă, în care ne adaptăm din mers la lucruri care, până mai ieri, ar fi fost de neconceput.
România? O țară cu oameni din ce în ce mai obosiți de o clasă politică incompetentă, lacomă, needucată și lașă. O țară care se teme din ce în ce mai mult să privească spre viitor.
Valentin BĂLĂNESCU
