Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a făcut apel la forțele politice să își păstreze colaborarea în județul Neamț, în ciuda controverselor și a conflictelor care se întâmplă acum la nivel național. PSD și PNL au intrat într-o etapă de conflict, mai ales după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Votul din această seară pentru validarea Guvernului riscă să exacerbeze acest conflict, indiferent de rezultatul efectiv.
Cu toate acestea, la nivel local, în Consiliul Județean cele două formațiuni au colaborat pentru promovarea unor proiecte de interes pentru județ.
Postarea completă a președintelui CJ Neamț, Daniel Harpa o puteți citi mai jos.
„Traversăm o perioadă în care dezbaterea politică de la nivel central este intensă, iar fiecare partid își susține, firesc, propriile convingeri și soluții.
Aici, în Neamț, însă, avem o responsabilitate care trebuie să fie mai presus de orice diferență politică: grija față de nemțeni și dezvoltarea județului nostru.
De aceea, doresc să îmi exprim public aprecierea față de toți colegii din Consiliul Județean Neamț, indiferent de partidul pe care îl reprezintă. Am demonstrat că putem avea opinii diferite, că putem dezbate și susține puncte de vedere distincte, fără să transferăm tensiunile politice în activitatea administrației județene.
Nu trebuie să gândim întotdeauna la fel pentru a putea lucra împreună. Trebuie, însă, să avem aceeași prioritate: Neamțul și oamenii săi.
Apreciez maturitatea, echilibrul și responsabilitatea de care au dat dovadă până acum colegii consilieri județeni din toate formațiunile politice. Faptul că reușim să rămânem concentrați asupra proiectelor, investițiilor și nevoilor reale ale comunităților noastre reprezintă un semn de respect față de încrederea pe care nemțenii ne-au acordat-o.
Politica ne poate așeza, uneori, pe poziții diferite. Responsabilitatea față de oameni trebuie să ne țină împreună.
Atunci când dialogul este mai puternic decât orgoliile, când administrația este pusă înaintea disputelor și când interesul public rămâne reperul tuturor deciziilor noastre, cel care câștigă este județul Neamț.
Le mulțumesc tuturor colegilor din Consiliul Județean pentru colaborare și pentru disponibilitatea de a construi împreună. Îmi doresc să păstrăm acest spirit și să dovedim, prin fiecare decizie, că Neamțul este și va rămâne înainte de toate.
Cu respect pentru fiecare opinie și cu responsabilitate față de fiecare nemțean”.