Cu bune și mai puțin bune, s-a tras cortina peste o nouă ediție, a XXV-a, a Zilelor Cetății, publicului, unul destul de numeros, prezent în zona fortăreței, oferindu-i-se demonstrații ale unor ordine cavalerești, reconstituiri istorice, tabere medievale, ateliere meșteșugărești, spectacole. În ultima zi a manifestării, 12 iulie 2026, fără a fi cuprinsă în programul organizatorilor, celor prezenți le-a fost dat să asiste la o bătaie strașnică, protagoniști fiind etnici din grupări rivale. Din ce motiv s-au încăierat, nici nu mai contează.
Dincolo de toate acestea, Ștefan Căliman, unul dintre participanții la manifestarea pe care a apreciat-o, a scos în evidență câteva aspecte care au lăsat de dorit, transmițând o sesizare Primăriei Târgu Neamț. În respectiva „depeșă”, care a ajuns și la Redacția „Mesagerul de Neamț”, a relatat despre modul în care au fost gestionate traficul, parcările siguranța pietonilor, și prezența a numeroși copii care cerșeau.
„Stimată conducere a Primăriei Orașului Târgu Neamț, vă adresez aceste rânduri în calitate de vizitator din afara localității, care a participat împreună cu familia la ediția din acest an a Zilelor Cetății. Doresc, înainte de toate, să felicit administrația locală și organizatorii pentru calitatea evenimentului. Este evident că există implicare și potențial, iar un astfel de eveniment se poate dezvolta și îmbunătăți de la o ediție la alta. În acest context semnalez modul insuficient și, în opinia mea, periculos, de nivelul unui bâlci de comună, în care au fost organizate traficul rutier și parcarea autovehiculelor de-a lungul străzilor 1 Decembrie 1918 și Stadionului, cu ocazia Zilelor Cetății.


Pe durata evenimentului, autoturismele au fost parcate pe ambele părți ale unor sectoare de drum înguste, inclusiv în zonele destinate deplasării pietonilor. În lipsa unor culoare pietonale sigure și clar delimitate, numeroși pietoni au fost nevoiți să circule direct pe carosabil, printre mașini parcate și autovehicule aflate în mișcare. Situația a fost cu atât mai gravă pentru familiile cu copii, persoanele cu cărucioare și cele cu mobilitate redusă”, a scris Ștefan Căliman.
Copiii cerșetori, o veșnică problemă pe străzile urbei
A mai menționat că fotografiile anexate surprind doar câteva dintre aceste situații și nu pot reda pe deplin haosul balcanic, dificultatea deplasării și nivelul de stres creat atât șoferilor, cât mai ales pietonilor. Consideră că numărul mare de participanți la un asemenea eveniment era previzibil și impunea un plan de trafic și de parcare mult mai riguros, aplicat efectiv în teren. A îndemnat autoritățile să analizeze, pentru edițiile viitoare, adoptarea unor măsuri concrete, precum delimitarea unor trasee pietonale continue și protejate, stabilirea unor parcări temporare semnalizate, restricționarea sau închiderea circulației pe anumite tronsoane, prezența activă a Poliției Locale și sancționarea celor care parchează pe trotuare, punând în pericol pietonii.
A mai tras un semnal de alarmă în ceea ce privește prezența a numeroși copii care cerșeau, considerând că o asemenea situație nu reprezintă doar o problemă de imagine pentru oraș, ci, mai important, ridică serioase semne de întrebare privind protecția și siguranța copiilor respectivi, încheind astfel cele transmise primăriei:
„Vă solicit să sesizați și să cooperați cu instituțiile competente, inclusiv serviciile de asistență socială și DGASPC, pentru verificarea situației și luarea măsurilor legale necesare în interesul minorilor. Este greu de acceptat existența unui standard atât de diferit: unui părinte i s-ar putea reproșa imediat dacă și-ar ține copilul în asemenea condiții, în timp ce situații similare par să fie tolerate în spațiul public, chiar în cadrul unui eveniment important pentru comunitate. Vă mulțumesc pentru atenție! Cu salutări cordiale, Căliman Ștefan”.
Dan Sofronia
FOTO Ștefan Căliman





