Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat a doua rundă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de directori generali ai unităților din teritoriu (amănunte aici ). După depunerea dosarelor celor interesați, lista cu cei care îndeplinesc condițiile pentru a participa la testare a fost publicată în după amiaza de 8 septembrie (amănunte aici).
Pentru funcția vacantă de la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț este un singur candidat care a trecut de selecția dosarelor. Cum lista este anonimizată, deocamdată nu se știe cine este persoana care-și dorește să conducă CAS Neamț dar este foarte posibil să fie vorba de directorul în exercițiu, Nadia Harpa. Trebuie menționat că la prima rundă a aceluiași examen Nadia Harpa a fost singurul candidat pentru șefia instituției.

La proba scrisă aceasta a fost notată cu 66 de puncte, minimul necesar pentru a accede la a doua etapă a concursului fiind de 70 de puncte. La acel moment Nadia Harpa a declarat că nu a depus contestație pentru că nu era ceva ce și-ar fi dorit cu adevărat: „Nu am depus contestație. Am fost la acest concurs din dorința de a mă testa. Am fost, m-am testat, mi-a plăcut, dar nu merg mai departe! Nu era ceva ce mi-aș fi dorit cu adevărat!” (amănunte aici).
Rămâne de văzut care va fi rezultatul final al acestui test și dacă postul va fi ocupat la această a doua etapă a examenului care vizează funcțiile de conducere din 20 de județe din toată țara și cel de la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (CAS AOPSNAJ).
(G. S.)

Mesagerul Bacău Prefectul de Bacău, Andreea Negru, așteaptă hotărârea de guvern
ZCH Două demisii în prefecturi în Regiunea de Nord-Est, la Neamț și Iași
NewsEdge Italia înăsprește măsurile împotriva violențelor de stradă. Giorgia Meloni: „Nu există nimic revoluționar în a distruge și a fura”
BusinessEdge MK Kredit obține primul rating Fitch după 10 ani pe piața românească. Agenția acordă calificativul „B-”, cu perspectivă stabilă.





