…la un moment dat între rugby și fotbal, lumea admițând fără prea multe rezerve, că primul este golănesc jucat de gentlemeni, în vreme ce fotbalul este un joc de gentlemeni la cheremul unor golani. Primul are un public pe sprânceană (a se privi Turneul celor Șase Națiuni sau Cupa Mondială) și asta se poate vedea și la noi. Mergeți în vreun pub irlandez din București când e zi de meci, berea va curge-n valuri, atmosfera seamănă cu cea din arenă și riscul de a te alege cu un prieten din regat cu care să împarți impresii și multe beri este la tot pasul. Se râde, se bea, se petrece. Trecând pragul la fotbal, planeta se răsucește. Nu ești cu noi, musai ești împotriva noastră. Sinaxarul și anatomia aparatului genital de ambele sexe sunt armele de atac la adresa adversarilor, arbitrilor, mamelor celor ce joacă și lista continuă. Dacă nimerești în sectorul de tribună care nu agreează echipa pentru care ai venit, poți să-ți faci o programare la dentist în cazul în care te trezești strigând la golul marcat de favoriții tăi. Nu credeți? Încercați un Ghencea, Centralul din Craiova sau perla coroanei, Giulești.
Realitatea este că, dincolo de orice, fotbalul este o industrie unde sunt rulați foarte mulți bani. Albi, gri sau negri, nu importă. Sunt mulți, enorm de mulți. Privind la evenimentul de magnitudine mondială în derulare, costurile pentru a face așa ceva posibil sunt uriașe. Manifestarea sportivă (sic!) care implică mobilitate în teritoriu, cazare și masă, securitate și alte servicii costă ceva, că nu-i de colea să ai în grijă 48 de echipe venite din toată lumea. Ce vine peste eveniment, însă, are dimensiuni colosale. Drepturile TV, publicitatea, marketingul rulează sume ce se apropie de PIB-ul unei țări, care nu-i din lumea a treia. Nu mai vorbim de stadioane, unde o bere sare lejer de 15 dolari paharul, iar biletele de meci se cumpără cu banii câștigați în vreo două luni. Dar un alt aspect care se vinde scump este expunerea. Să te vadă lumea la un meci, contemporan cu vreun star aflat în iarbă și câteva zeci de mii de plătitori de taxe și bilete în tribună e o mare șmecherie. Așa că, din politică, showbizz sau alte sporturi sunt identificați, filmați, expuși spre deliciul spectatorilor seduși de fenomen care vor povesti acasă: Știi cu cine am fost la meci? Nu. Cu Shakira, baby! Cu Shakira! Ei, lasă-mă… și pac o bere. Și totuși nu-i chiar foarte lesne să oferi așa ceva. Și aici, mă gândesc la surorile Williams, care dacă nu erau prezente la vreun turneu de peste Atlantic, dezastrul financiar era evident. Au fost voci care au dat drept cert consumul de substanțe interzise de cele două, dar totul s-a băgat sub preș sub forma unor tratamente nefericite pentru gâlci sau dureri menstruale. Nu era posibil ca simbolul tenisului feminin american să nu fie prima. Cu orice preț. Mai era un pic și lumea nu-i mai rostea numele, ci doar „numărul unu mondial“. Altfel spus, scopul scuză mijloacele, mai cu seamă dacă acesta este imaginea unei nații. Unde-i sportul? Provocarea? Adrenalina? Pregătirea? În altă parte.
Și seria „mijloacelor“ nesportive se întinde și-n alte sporturi, deocamdată la șah nefiind semnalate evenimente de profil. Altfel spus, vorbim despre sport ca ambasador, ca vector de imagine pentru o națiune, care ar face orice pentru o bună reprezentare în public, mai ales la un eveniment de talie mondială, ca cel din America. E clar că pentru așa ceva sunt antrenate multe resurse, dar și oameni pe măsură, fie din PR sau chiar politicieni în exercițiu. Numai că la prezenta ediție de Cupă Mondială s-a sărit calul, prin crearea unui precedent care va recidiva, dacă nu se vor lua măsuri. E de noaptea minții ca un președinte de talia lui Trump, care știe fotbal cât subsemnatul fizică cuantică, să aprecieze faultul de cartonaș roșu ca fiind un contact… acceptabil. Adică o planetă întreagă vede gheata americanului proptindu-se cu abnegație pe glezna adversarului, numai președintele SUA vede o mângâiere. Și nu se oprește aici. Este contactat șeful suprem al fotbalului, care dă poruncă să se anuleze sancțiunea și jucătorul să fie scutit de suspendarea prevăzută de regulament, prin invocarea a nu știu ce articole. Și asta în cel mai scurt timp. Vorbim de zile, în vreme ce spețe mult mai clare și cu finalitate certă stau cu lunile în sertarele forului condus de Infantino. Trecem peste grosolănia intervenției, și ne întrebăm de ce am mai urmări ceva ce oricum nu ține de actorii din teren, ci de cei de la butoane? Am putea avea un fotbal foarte sulfuros, numai la gândul că vreun șeic proprietar de club sau vreun președinte în campanie electorală va pune mâna pe telefon… am și eu o rugăminte. Mică. Poate să nu joace cutare, să câștige și ai mei ceva? Nu degeaba, firește. Și l-aș întreba pe Infantino, cât a costat prezența bucătarului, celebru pentru sarea împrăștiată pe antebraț, la festivitatea decernării cupei mondiale din Quatar, unde s-a pozat cu cine a vrut, ba s-a mai urcat și pe podium alături de Messi și compania.
Revenind la Trump, mizez pe faptul că cineva îi va spune remarca unor români când au văzut Colosseum-ul prima oară: Nu ai cu ce, nu te apuci!, dar mă tem că nu va înțelege, ceea ce nu m-ar mira. În fine, oricât s-ar strădui media să bage sub preș imensa gafă a președintelui SUA, acesta nu se dezminte și recent a făcut Japonia, republică islamică. Mai spune ceva. Și e cel mai puternic om de pe Terra. Vorba lui Adrian Păunescu – „Pe pământ idioții au arme“. Dar minte?
