Cântărețul folk Emeric Imre a revenit în Neamț, la Tabăra și Festivalul „Dăm Folk”, eveniment pe care îl vede nu doar ca pe o serie de concerte, ci ca pe un spațiu necesar pentru formarea tinerilor. Artistul a vorbit despre anii Cenaclului Flacăra, pasiunea pentru istorie și fotbal, dar și despre albumul „Rotund”, pe care intenționează să îl lanseze în această toamnă.

Amintirea Cenaclului Flacăra

Pentru Emeric Imre, apropierea de Cenaclul Flacăra a început în perioada liceului, când mergea la spectacole în calitate de spectator. Una dintre amintirile sale este legată de un concert din 1982, organizat în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj.

„În liceu, prima dată, normal că am mers cu colegii ca spectator, ne-am cumpărat bilete și am mers la spectacole. Țin minte o întâmplare în ’82, că tot veni vorba de Cenaclu și de Adrian Păunescu, când îi aud pe unii care aveau vârsta copiilor mei atunci, 2-3 ani, poate nici atât, care acum conduc tot felul de institute. Tot respectul pentru școlile pe care le-au făcut, dar nu putem fi mințiți noi, adică ar trebui să mă mint eu pe mine când îi aud că spun ce crime comuniste a făcut Păunescu.”

Artistul a relatat că, înainte de începerea spectacolului, un tânăr ar fi ajuns pe scenă și i-ar fi arătat lui Adrian Păunescu urmele loviturilor primite din partea milițienilor aflați în exteriorul sălii.

„Eram cu colegii și cu prietenii din cartier la cenaclu, stăteam pe jos în Sala Sporturilor «Horia Demian» din Cluj și, la un moment dat, a apărut pe scenă un băiat care și-a arătat rănile de la loviturile de baston și i-a spus lui Păunescu: «Domnule Păunescu, afară milițienii bat tinerii.» Erau mulți tineri care se îmbulzeau, care au rămas fără bilet, iar băiatul acesta a reușit să intre pe un gemuleț de la vestiarele de acolo, de la handbal sau de la baschet, din Sala Sporturilor. Era un gemuleț deschis, a intrat, a venit pe scenă și i-a spus asta lui Păunescu. Sunt 7.000 de martori, nu vorbesc prostii.”

Reacția lui Adrian Păunescu a fost una categorică și imediată: „Păunescu s-a dus, a luat un scaun, a spart un geam acolo, nervos, i-a băgat pe toți tinerii în sală, s-a întors pe scenă și a pus reflectoarele pe cele două balcoane unde stăteau milițienii, la intrare. A spus la microfon: «Cei în uniformă albastră, părăsiți sala, că n-ați plătit bilet. Nu începem spectacolul până nu plecați.» Și lumea a început să-i huiduie. Vă dați seama cum a sunat asta la urechile Elenei Ceaușescu, care îl ura.”

Emeric Imre spune că tinerii atrași de Cenaclu regăseau în mesajele transmise de Păunescu un curaj pe care îl asociau, în acea vreme, și cu emisiunile postului Europa Liberă.

„Și cei care erau în public atunci, inclusiv Călin Nemeș, care a început Revoluția în Cluj, și alții care până la urmă am urcat pe scena Cenaclului, suntem tinerii care, la 21 decembrie 1989, am schimbat ceva, am dat jos comuniștii. Nu ne interesa pe noi politica lui Ceaușescu și așa mai departe. Regăseam în ceea ce spunea Adrian Păunescu la Cenaclu același curaj și aceeași obrăznicie pe care le întâlneam în ceea ce ascultam noi acasă, la Europa Liberă.”

Artistul consideră că experiența Cenaclului a influențat generația sa, prin încurajarea spiritului critic și a libertății de exprimare.

„Am zis: «Uite, domnule, acesta e curajos, zice niște lucruri.» Deci, astea-s minciuni – toate afirmațiile despre influența negativă pe care ar fi avut-o. Nu, dimpotrivă, noi acolo am învățat să fim obraznici, la Cenaclu. În public și pe urmă unii dintre noi am ajuns pe scena Cenaclului. Aceasta ar fi una dintre experiențe.”

Istoria, materia la care învăța pe de rost

Emeric Imre a vorbit și despre pasiunea sa pentru istorie, evocând cu umor anii de școală și felul în care era notat la teze.

„La istorie întotdeauna luam 1 la teză. Colegii mei scriau 4 pagini, 6 pagini, eu scriam 17-18 pagini, cuvânt cu cuvânt din carte. Îmi punea 1 pe motiv că am copiat. Am zis că așa învăț eu. Mă scotea la tablă, lua cartea, iar eu ziceam. Și-mi punea pe urmă un 0 lângă 1. Eu sunt pasionat de istorie.”

Fotbalul, prima pasiune

Înainte de a se dedica muzicii, Emeric Imre a jucat fotbal de la nivelul copiilor și juniorilor până la juniorii republicani. Spune că a abandonat sportul după ce a descoperit Cenaclul Flacăra și posibilitatea de a urca pe scenă cu chitara.

„Da, eu am jucat de la pitici până la juniori republicani. Am fost coleg cu Muzsnay, cu Mészáros, cu Iasko. Hagi a fost coleg de cameră cu Iasko din copilărie și peste tot unde merge Hagi îl ia cu el. Am fost extremă dreaptă. Alergam 60 de metri în 6,3 secunde, eram foarte rapid.”

Artistul își amintește și de perioada în care îl cunoștea pe Ioan Ovidiu Sabău, pe atunci mult mai tânăr.

„Pe Sabău nici nu-l băgam în seamă, noi aveam 16 ani și el avea 13 ani, nu putea să joace cu noi, că era mai micuț. Alt fizic ai la 16 ani și alt fizic la 13. Și Neluțu a ajuns mare mijlocaș.”

Emeric Imre spune că Adrian Păunescu i-a remarcat aptitudinile pe terenul de fotbal, după un meci jucat cu participanții la Cenaclu.

„Am jucat până când am dat de Cenaclul Flacăra, pe urmă am văzut că merge cu chitara și m-am lăsat de fotbal. Dar eram talentat. Când a văzut prima dată cum joc fotbal, Păunescu, timp de două zile, la mesele de după concert, îi chema pe cei din jur și le zicea: «Domnule, să vezi cum joacă ăsta micu’!» El arbitra, eu am luat mingea de la jumătate, i-am driblat pe toți și m-am dus până la poartă, m-am făcut că trag, s-a aruncat portarul și până la urmă am dat gol. A înnebunit Păunescu. Îi plăcea, era nebun după fotbal.”

Un album dedicat prieteniei

Cântărețul a anunțat că lucrează de trei ani și jumătate la un nou album, intitulat „Rotund”, proiect în care fiecare piesă va avea un invitat special.

„De 3 ani și jumătate lucrez la un album, e cel mai greu album. La fiecare cântec am câte un invitat. Se va chema «Rotund» și e un album dedicat prieteniei. Un cântec e cu Narcisa Suciu, un cântec e cu Dinu Olărașu, un cântec e cu Florin Videan, un cântec e cu Baniciu și Vintilă, un cântec e cu Adrian Naidin, un alt cântec e cu Mircea Bodolan, un alt cântec e cu Andrei Păunescu. La fiecare cântec am câte un prieten invitat, fiindcă așa am vrut.”

Albumul a fost înregistrat în București, iar artistul spune că mai sunt necesare doar înregistrările vocale și câteva intervenții de chitară bas: „Am început la Panfilov, în București. Orchestrațiile le-am terminat în studio cu Jimi, tot la București. (…) De trei ani acum am ajuns la final cumva, mai trebuie doar să tragem vocile și, pe alocuri, să pun chitara bas. Îl voi scoate în toamna asta.”

Despre „Dăm Folk”: grijă pentru copii și pentru viitor

La final, Emeric Imre a subliniat că Tabăra și Festivalul „Dăm Folk” are o miză mai profundă decât cea a unui eveniment muzical. În opinia lui, prezența copiilor și a tinerilor, precum și transmiterea culturii folk către noua generație, reprezintă esența acestei manifestări.

„În primul rând, mă bucur foarte mult că oamenii au muncit pentru ca această întâmplare să aibă loc. Nu-i numai festival, e și tabără, iar în zilele și în lumea în care trăim, cel mai important este să ai suflet și răbdare ca să te apleci asupra viitorului. E cel mai important lucru. Lumea nu-și dă seama cât de curată poate fi o lume dacă ai grijă de copii, de generația de acum. Asta cred că e cel mai important și de aici depinde tot ce va fi în viitor.”

Festivalul aduce împreună copii, muzicieni și iubitori ai genului folk, într-un context de pace și normalitate. „E important să existe un festival de muzică folk, pentru că este un gen care s-a născut și are deja niște rădăcini frumoase în România. Se cântă folk așa cum a început el în America, cu Bob Dylan, Joan Baez, Donovan și alții. E bine că vin copiii și că le place lucrul acesta și e un lucru care te îmbie să fii fericit că încă se întâmplă ceva normal într-o bucată de pământ în care este pace. Uite ce se întâmplă în lume și-I mulțumim lui Dumnezeu că noi ne bucurăm de o întâmplare așa de faină.”

A consemnat Alexandru Andrieș