Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Roman s-au confruntat cu o situație mai puțin întâlnită în cazuistica instituției. Joi, 13 august 2026, la sediu s-a prezentat un cuplu care, nici mai mult nici mai puțin, a spus că își abandonează cei trei copii, unul de 2 ani și gemeni de 1 an. Au mai afirmat că vor face acest lucru indiferent dacă sunt sau nu ajutați.
„Uneori, viața ne pune în fața unor situații pe care cu greu le putem înțelege. Situații în care realitatea este mai dură decât orice scenariu de film. Trei suflete nevinovate, care nu au nicio vină pentru problemele adulților și care au dreptul la siguranță, protecție și la o copilărie normală”, se precizează într-o postare de pe contul de socializare al Primarului Laurențiu Leoreanu.
Mamei i s-a oferit consiliere, s-a încercat identificarea unor membri ai familiei care ar fi putut prelua copiii și au fost analizate diverse variante pentru ca micuții să nu ajungă în situația de a fi abandonați. Din păcate, nu au fost identificate rude care să poată avea grijă de copii, iar cea care i-a născut nu a dorit să renunțe la decizie.
„Pentru că au venit fără copii, precizând că i-au lăsat singuri în casă, asistentul social de la primărie a mers la domiciliul tinerilor și a preluat copiii. Echipa de intervenție în situații de Abuz a evaluat situația și a propus o măsură de protecție în regim de urgență – plasament la asistent maternal profesionist”, a declarat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamț.
Părinții nu conviețuiesc cu acte legale și, deși bărbatul declară că este tatăl biologic al copiilor, ei nu au putut fi recunoscuți deorece mama este căsătorită, dar de 4 ani este despărțită de soț fără să fi divorțat. Echipa de la DAS Roman a mai constatat că locuința celor doi părinți nu asigura un mediu potrivit pentru creșterea și dezvoltarea copiilor.
Cei trei frați sunt găzduiți temporar la Centrul de Primire în Regim de Urgență din cadrul Complexului de Servicii Roman al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Deja au fost identificați doi asistenți maternali care pot prelua copiii, iar astăzi urmează să facă demersurile necesare.
Dan Sofronia
FOTO Laurențiu Leoreanu

Parteneri
Mesagerul Bacău Efectul fraților Pavăl la Carrefour: livrările de fructe și legume românești au crescut cu 60%
ZCH Șapte persoane reținute după cele 60 de percheziții din Neamț, Iași și Suceava. Aproape 800 000 de țigarete și importante sume de bani, ridicate de anchetatori
NewsEdge Un nou portavion american se îndreaptă spre Orientul Mijlociu. Mulți democrați cer explicații Pentagonului despre echipajul aflat deja în misiune
BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii
