Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Tradiție populară și semnificație creștină

În fiecare an, la 15 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai iubite sărbători ale calendarului bisericesc. În popor, această zi este cunoscută drept „Sfânta Maria Mare”, spre deosebire de „Sfânta Maria Mică”, sărbătorită la 8 septembrie. Care este însă diferența dintre cele două și ce semnificație au obiceiurile păstrate în cultura populară românească?

Denumirile de „Sfânta Maria Mare” și „Sfânta Maria Mică” nu sunt nume liturgice, ci formule provenite din evlavia populară. Ele nu arată că una dintre sărbători sau că Maica Domnului ar fi „mai mare” ori „mai mică”, ci deosebesc două momente importante ale vieții sale.

La 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului, este prăznuită venirea pe lume a Fecioarei Maria, cea aleasă să devină Maica Fiului lui Dumnezeu. Sărbătoarea este numită popular „Sfânta Maria Mică” deoarece amintește începutul, copilăria și intrarea sa în istoria mântuirii.

La 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, Biserica pomenește încheierea vieții pământești a Fecioarei Maria și mutarea sa la viața cerească. Este „Sfânta Maria Mare”, un praznic precedat de două săptămâni de post și celebrat prin slujbe deosebite, rugăciuni și pelerinaje.

Adormirea nu înseamnă dispariție

În limbajul Bisericii, cuvântul „adormire” exprimă credința că moartea nu reprezintă dispariția omului, ci trecerea sa spre viața veșnică. Prin Învierea lui Hristos, moartea și-a pierdut caracterul de sfârșit definitiv și a devenit pragul întâlnirii cu Dumnezeu.

Potrivit tradiției bisericești, apostolii au fost adunați în chip minunat la Ierusalim pentru a fi alături de Maica Domnului în ultimele clipe ale vieții sale. Icoana praznicului o înfățișează întinsă pe patul de moarte, înconjurată de apostoli, iar în spatele ei se află Hristos, ținând în brațe sufletul Maicii Sale, reprezentat sub forma unui prunc înfășat.

Imaginea inversează într-un mod tulburător icoana Nașterii Domnului. Dacă la Betleem Maria Îl ținea în brațe pe Pruncul Iisus, la Adormire Hristos primește în brațele Sale sufletul Maicii.

Deși amintește de moarte, ziua de 15 august nu este una a tristeții fără speranță. Ea vestește biruința vieții asupra morții. Maica Domnului urmează calea fiecărui om, dar o urmează în deplină comuniune cu Fiul său. De aceea, cântarea praznicului mărturisește: „Întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare”.

Biserica nu o adoră pe Maica Domnului, pentru că adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu. Ea o cinstește însă mai presus decât pe toți sfinții și îi cere rugăciunea. Întreaga sa slavă vine din legătura cu Hristos, pe Care L-a născut, L-a urmat și Căruia I s-a dăruit cu smerenie.

Obiceiuri românești de Sântămăria Mare

În cultura populară românească, praznicul este cunoscut și sub numele de „Sântămăria Mare” și marchează apropierea sfârșitului verii. În numeroase sate și orașe, credincioșii participă la Sfânta Liturghie, la Prohodul Maicii Domnului și la pelerinajele organizate la bisericile și mănăstirile care își sărbătoresc hramul.

În unele regiuni, oamenii aduc la biserică flori, plante aromatice, spice de grâu, struguri, prune și alte roade ale pământului, pentru a fi binecuvântate. Florile sunt așezate apoi la icoane, iar plantele sunt păstrate în gospodării ca semn al ocrotirii și al binecuvântării lui Dumnezeu.

Un loc important îl are milostenia. Credincioșii oferă fructe, pâine și alte daruri celor nevoiași și îi pomenesc pe membrii familiei trecuți la Domnul. Femeile aprind lumânări și se roagă pentru sănătatea copiilor, pentru pacea familiei și pentru sufletele celor adormiți.

În lumea satului, 15 august era și un reper al calendarului agricol. Sărbătoarea vestea apropierea toamnei, începerea coborârii turmelor de la munte și pregătirea semănăturilor. După această zi puteau începe, în anumite regiuni, târgurile și nunțile de toamnă.

Aceste tradiții diferă de la o zonă la alta și nu toate fac parte din rânduiala Bisericii. Ele își păstrează însă frumusețea atunci când nu alunecă spre superstiție, ci rămân legate de rugăciune, milostenie, recunoștință și respectul față de creația lui Dumnezeu.

Între începutul vieții și veșnicie

Cele două sărbători mariane alcătuiesc un arc simbolic. „Sfânta Maria Mică” vorbește despre începutul unei vieți puse în slujba lui Dumnezeu, iar „Sfânta Maria Mare” despre împlinirea ei și intrarea în Împărăția cerurilor.

Praznicul din 15 august ne amintește că adevărata măreție nu se află în putere sau faimă, ci într-o viață trăită în credință, smerenie și iubire. Adormirea Maicii Domnului nu vorbește numai despre sfârșitul existenței pământești, ci mai ales despre nădejdea că, dincolo de moarte, Hristos îl primește pe om în brațele Sale.

Preot prof. dr. Mihai Capşa Togan