Amendamentul adus Legii ANI de către Curtea Constituțională a României (CCR) potrivit căruia ar fi încălcată viața privată a celor care sunt obligați, din postura de demnitar sau ales local sau central, să-și facă publice averile și interesele lor, a stârnit vii controverse în spațiul public. O certitudine este faptul că decizia de anonimizare/ secretizare sau de a nu mai permite accesul publicului și, implicit, al presei poate fi salvatoare pentru unii, ce au probleme în a-și justifica averile, dar, în același timp, poate transmite un mesaj de lipsă de transparență votanților.
Manuel Iacob, președintele Organizației Județene USR Neamț și consilier al municipiului Piatra-Neamț, consideră că Agenția Națională de Integritate poate “folosi verificarea averilor ca pe o armă politică”, în contextul în care doar Agenției îi revine acest atribut și anonimizarea nu ar mai permite accesul jurnaliștilor la aceste declarații de avere și interese.
“ANI, până acum doi ani de zile, avea posibilitatea să răspundă la solicitările cetățenilor. Acum nu mai există această posibilitate și ar trebui ca doar Agenția să facă acest lucru, aceste verificări, să se autosesizeze, dacă ceva nu este în regulă.
Numai că, sunt foarte mulți parlamentari și aleși locali, volumul de muncă este uriaș și, din păcate, legea lasă doar la latitudinea Agenției de Integritate pe cine să verifice și pe cine nu. Și, acest lucru poate fi folosit ca o armă politică! Adică să-i verifice numai pe cei care nu sunt preferații conducerii, ai Guvernului. De aceea cred că și presa ar trebui să aibă acces, în continuare, la aceste informații!”, a declarat Manuel Iacob pentru “Mesagerul de Neamț”.
Despre publicarea propriilor sale declarații de avere și interese, Manuel Iacob a spus:
„Eu consider că ar trebui ca aceste declarații de avere și interese să fie la vedere, nu ar trebui să aibă nimeni nimic de ascuns. Dacă averea este făcută cinstit.
Până acum au fost la vedere și mi se pare ok să fie așa! În momentul în care ajungi om politic trebuie să fii un exemplu pentru ceilalți membri ai societății și să fii transparent!
Personal, nu văd un impediment, eu declar deja și pentru soție, am făcut-o și până acum! A, dacă există o clauză de confidențialitate a firmei și nu-ți dă voie, este altceva, dar exista și până acum posibilitatea să anonimizezi. Dar, statul are posibilitatea să ajungă la acele informații, prin ANI”.
Alte opinii ale unor politicieni nemțeni puteți (re)citi aici, aici, aici și aici.
Angela Croitoru
Mesagerul Bacău FeroTrafic reintroduce cel mai rapid tren pe ruta Suceava-București: conexiune directă în mai puțin de 6 ore, din 12 octombrie
ZCH Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului
NewsEdge Muzeele europene își rescriu istoria artei. Rijksmuseum și Prado pun femeile în centrul cercetării
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare



“ANI, până acum doi ani de zile, avea posibilitatea să răspundă la solicitările cetățenilor. Acum nu mai există această posibilitate și ar trebui ca doar Agenția să facă acest lucru, aceste verificări, să se autosesizeze, dacă ceva nu este în regulă. 

