Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț anunță că nu sunt discontinuități în asigurarea tratamentului pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice. În contextul în care Casa Națională de Asigurări de Sănătate a dat aceleași asigurări, însă asociațiile și fundațiile care sprijină persoanele cu aceste afecțiuni susțin contrariul, surse oficiale susțin că la nivelul județului Neamț nu sunt astfel de sincope și nu s-au înregistrat sesizări și reclamații pe această temă.
„La această dată nu sunt sincope în asigurarea fondurilor și tratamentelor pentru bolnavii oncologici din Neamț, beneficiari ai Programului Național Oncologie.
Totodată, vă aducem la cunoștință că, la sediul C.A.S. Neamț nu sunt înregistrate sesizări, nici din partea asiguraților și nici a furnizorilor de servicii medicale, cu privire la existența vreunei discontinuități în asigurarea tratamentului specific programului. Aprovizionarea cu medicamente intră în sarcina unităților care derulează Programul Național de Oncologie”, a declarat Nadia Harpa, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.
Programului Național de Oncologie are în structură Subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice. Principala activitate în cadrul acestuia este aceea de asigurare a tratamentului specific bolnavilor cu afecțiuni oncologice: citostatice, imnunomodulatori, hormoni, factori de creștere și inhibatori de osteoclaste în spital și ambulatoriu. În județul Neamț acest subprogram se derulează la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman, Oncolog Udrea S.R.L. și Amethyst Piatra-Neamț, precum și prin farmaciile cu circuit deschis, aflate în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamț. „C.A.S. Neamț comunică permanent cu toți furnizorii, publici și privați, în vederea monitorizării derulării programului în interesul beneficiarilor și pentru a nu exista sincope de niciun fel”, a mai punctat directorul Nadia Harpa.
Persoanele cu afecțiuni medicale de orice fel, inclusiv oncologice, trebuie să știe că Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România are pe site-ul instituției o secțiune dedicată unde pacienții pot reclama lipsa unui medicament (amănunte aici).
„În ultimii ani, la nivel global, discontinuitatea în aprovizionarea cu medicamente a devenit o problemă majoră, cu impact negativ asupra îngrijirii sănătății bolnavilor. Fie că vorbim de probleme legate de producție, de dificultăți întâmpinate în lanțul de aprovizionare, de motive comerciale etc., impactul asupra populației este același: lipsa medicamentelor.
În acest context, pentru a primi informații despre statutul sau disponibilitatea unui medicament în România, puteți să ne scrieți pe adresa de e-mail lipsamedicament@anm.ro .
În cazul în care întrebările vizează aspecte legate de diagnostic sau schimbarea schemei de tratament, pacientul trebuie să consulte medicul curant”, anunță Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
(G. S.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA



„La această dată nu sunt sincope în asigurarea fondurilor și tratamentelor pentru bolnavii oncologici din Neamț, beneficiari ai Programului Național Oncologie.

