Deschiderea circulației pe tronsonul de autostradă A7 Bacău–Adjud schimbă semnificativ legătura rutieră dintre Moldova și Capitală. De la Bacău spre București se poate circula acum integral pe autostradă, pe o distanță de aproximativ 286 de kilometri.
Un test realizat de un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a arătat că traseul Bacău–București poate fi parcurs în 2 ore și 11 minute, în condiții normale de circulație și cu respectarea limitelor de viteză de pe autostradă.
Pentru județul Neamț, vestea bună vine însă cu o întrebare firească: cât de repede ajungi, de fapt, la autostradă?
60 de kilometri, aproape o oră
Între Piatra-Neamț și Bacău sunt aproximativ 60 de kilometri, însă traseul actual se desfășoară în mare parte prin sau pe lângă localități. Restricțiile de viteză, traficul greu, intersecțiile și porțiunile aglomerate fac ca distanța să fie parcursă, în condițiile respectării regulilor de circulație, în circa o oră.
Asta înseamnă că un șofer care pleacă din Piatra-Neamț spre București are nevoie de aproximativ 3 ore și 15 minute pentru întregul drum. Aproape o treime din durata călătoriei este consumată doar pentru cei 60 de kilometri până la Bacău, de unde începe accesul rapid pe A7.
Cu alte cuvinte, autostrada este acum mult mai aproape de județul Neamț, dar accesul la ea rămâne lent.
Ce ar schimba drumul expres Piatra Neamț–Bacău
Un drum expres între Piatra-Neamț și Bacău ar putea reduce la jumătate timpul de deplasare între cele două reședințe de județ. În loc de aproximativ o oră, traseul ar putea fi parcurs în circa 30 de minute, în condiții de siguranță și cu o circulație mai previzibilă.
Efectul pentru deplasarea spre București ar fi imediat: traseul Piatra-Neamț–București ar putea coborî sub pragul de trei ore, în loc de aproximativ 3 ore și un sfert cât durează în prezent.
Diferența poate părea modestă la prima vedere, dar este importantă pentru mii de oameni care circulă frecvent spre Bacău, București sau alte zone conectate la rețeaua de autostrăzi.
Miza reală: firmele și dezvoltarea județului
Pentru populație, un drum expres ar însemna timp câștigat, mai puțin stres și mai multă siguranță în trafic. Pentru mediul de afaceri, însă, legătura rapidă cu Bacăul poate deveni o infrastructură decisivă.
Bacăul se conturează ca un nod rutier important, prin conexiunea la A7 și prin legăturile sale spre sudul țării, Moldova și coridoarele europene de transport. Pentru companiile din Neamț, un acces rapid la acest nod ar însemna: transport mai rapid al mărfurilor; costuri logistice mai mici; acces mai bun la piețe, furnizori și clienți; un argument suplimentar pentru investitorii care analizează județul Neamț; o legătură mai eficientă pentru angajații care fac naveta între cele două județe.
În lipsa unei conexiuni rapide, Neamț riscă să rămână într-o situație paradoxală: autostrada ajunge foarte aproape, dar județul continuă să piardă timp pe drumul până la ea.
Proiectul, încă blocat în proceduri
Drumul expres Piatra-Neamț–Bacău nu este, deocamdată, un proiect aflat în execuție. Procedura este încă în etapa soluționării contestațiilor, ceea ce înseamnă că până începerea lucrărilor efective mai este un drum lung.
Deschiderea A7 între Bacău și Adjud face însă ca acest proiect să nu mai poată fi tratat drept o promisiune locală sau electorală. El devine legătura necesară dintre județul Neamț și una dintre cele mai importante investiții rutiere din România.
Autostrada poate duce șoferii de la Bacău la București în puțin peste două ore. Problema județului Neamț rămâne aceeași: cât timp mai trebuie să faci până la Bacău?
Vlad Bălănescu

Parteneri
Mesagerul Bacău Foto/Fără mită la traseu: Ofițerii DGA Bacău au luat la țintă rețelele din școlile de șoferi și instructorii auto
ZCH Operațiunea europeană SPEED ajunge în Neamț
NewsEdge Vlăduț Simulescu măsoară spațiul românesc în pași de dans și în ritmul muzicii tradiționale
BusinessEdge Expirarea brevetelor schimbă strategiile marilor companii farmaceutice. Vânzări de 500 de miliarde de dolari sunt expuse riscului


