Reportaj. “Ultimii mohicani” ai învățământului simultan în Neamț

Învățământul primar din mediul rural se confruntă cu situația, cronicizată în ultimele decenii, a scăderii populației școlare și, atunci, în unele comunități singura soluție viabilă, din punctul de vedere al celor implicați -directori de școli, primari, părinți- este păstrarea claselor de simultan. Altfel, spun ei, ar trebui ca elevi de vârstă mică din aceste școlile primare să fie înghesuiți în unitățile de învățământ de centru, la un loc cu cei de la gimnaziu, iar, uneori, și cu cei de la liceu. Transportul lor din satele mărginașe către școala de centru este o altă durere de cap pentru primăriile comunale, cu bugete mici, care ar trebui să plătească șoferul și carburanții pentru microbuzul școlar.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) analizează situația, strict pe cifre, într-o contabilitate în care concluzia firească este aceea că, financiar vorbind, nu se justifică plata salariului pentru o învățătoare care are 12 elevi într-o clasă la simultan. Și atunci, de câțiva ani, se încearcă scoaterea acelor clase, prin închiderea școlilor în care se învață la simultan, din peisajul educației românești. Nici setările aplicației ce gestionează, scriptic, educația (Sistemul Integrat al Învățământului din România – SIIIR), nu mai permit raportările, începând din anul școlar 2026-2027, a dispărut rubrica dedicată claselor de dublu simultan (patru niveluri de studiu în paralel).

Statistică Vs comunități

Însă, acei copii și familiile din care provin nu sunt cifre într-o statistică moartă, sunt parte dintr-o comunitate reală, mai mică este adevărat, dar vie!

Părerile sunt împărțite, chiar și în rândul celor care păstoresc astfel de școli mici, cu clase la simultan. Unii directori transmit mesajul că aceste clase trebuie să reziste în peisajul rural, pentru acele comunități mici, de multe ori defavorizate financiar, alții recunosc că sunt ineficiente dar… nici nu au o altă opțiune deocamdată. Există și o a treia categorie, manageri școlari care consideră că se face carte mai riguros în aceste clase, în simultan, dat fiind numărul redus de elevi, comparativ cu clasele normale.

Școlile strâng rândurile, ministerul dorește reunirea tuturor elevilor dintr-o întreagă comună, dacă s-ar putea, sub un singur acoperiș. Pe premisa reducerii cheltuielilor, de la cele de întreținere, la cele de personal. Odată cu dispariția unei școli, dispar posturi, adică ore din norma unor învățători, o parte dintre ei urmând să fie eliminați total din sistem, fochistul acolo unde există centrală termică și femeia de serviciu, fie sunt preluați la altă școală, fie își caută de muncă. La paznici s-a renunțat mai demult.

Între timp, pe holurile ministerului a apărut și zvonul că următorul pas va fi trecerea tuturor cheltuielilor, inclusiv a celor cu salariile personalului, sub pălăria tot mai strâmtă a primăriilor locale. În numele descentralizării și a reducerii cheltuielilor la bugetul de stat.

Cum se simte simultanul… din interior

La Oniceni, județul Neamț, funcționează trei clase de simultan în două școli sătești, la Pietrosu și Gorun. La Școala Pietrosu, funcționează o singură clasă în simultan, cu 18 copii, unde predă un învățător dedicat, care este și preot.

Am ajuns la ora de comunicare. Învățătorul se împarte între elevii din trei niveluri de studiu diferite: clasa a II-a, a III-a și a IV-a. Copiii sunt așezați în bănci pe clase, pe rânduri diferite, în funcție de clasa din care fac parte. Sunt cuminți și atenți la oră, iar pendularea între șirurile de bănci a domnului învățător a devenit pentru ei o obișnuință. Sunt cu ochii ațintiți pe învățător, atâta timp cât acesta li se adresează lor, apoi coboară ochii în carte și-n caiet, buchisind la exercițiile primite.

Problema învățătorului nu pare să fie faptul că predă trei lecții diferite, la fiecare disciplină, zi de zi, sau că trebuie să-și concentreze atenția, cu rapiditate, de la o clasă la alta, în interiorul celor 50 de minute, cât are ora de curs. Plus că ar trebui să facă și exerciții remediale, în interiorul aceluiași interval de timp.

Durerea lui, pe care ne-o împărtășește, este aceea că are câțiva elevi veniți de la un alt învățător, “copii cu lacune”. Cei pe care i-a preluat el de la început, din clasa pregătitoare citesc cursiv. Și ne demonstrează, practic, cât de bine citește un elev aflat sub îndrumarea lui de la început, comparativ cu unul venit în clasă din altă parte.

În căutarea domnului Trandafir

“Respectul pentru noi, ca profesori, a scăzut dramatic. Poate și din cauza noastră. În același timp, poate că noi, profesorii, când am văzut că nu mai suntem respectați, nu știu dacă mai suntem la fel de implicați ca înainte.

Dar, să știți, că profesorii adevărați, domnul Trandafir de pe vremuri, nu înjură!”, spune directoarea școlii coordonatoare din comună, Mirela Ichim, încercând parcă să-și explice, în primul rând ei însăși situația în care a ajuns educația în aceste vremuri tulburi.

La Gorun, funcționează două clase simultane, o clasă I cu o clasă a IV-a, formată din 18 copii și o alta, cu 25 de copii, pe trei niveluri de studiu: pregătitoare, clasa a II-a, clasa a III-a.

Directoarea a mai solicitat, între timp, aprobarea inspectoratului școlar pentru încă patru locuri, iar clasa își va mări efectivul la 29 de copii.

“Este greu. E dificil să lucrezi cu 20 de copii de același nivel, dar, să lucrezi cu 18, 25 sau 29 din 3 clase diferite! Dar, ni s-a impus să avem la școala primară 18 copii. Pot avea o singură clasă sub 18 elevi, dar nu mai puțin de 12, iar maximul trebuie să fie 24.

Eu sunt administrator, nu mă numesc director! Sunt administrator și avem numai reguli și obligații!”, spune cu năduf directoarea.

La Oniceni se lucrează intens. Se construiește o școală nouă în care vor intra toți elevii de la Școala Gimnazială de centru, împărțiți acum în mai multe corpuri de clădire. Administrația școlii, inclusiv un birou micuț pe care-l folosește directoarea, sunt găzduite de clădirea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. O soluție de compromis, până se finalizează clădirea nouă.

Sagna, satul Vulpășești – Școala salvată de la închidere

În satul Vulpășești din comuna Sagna locuiesc multe familii aflate la limita subzistenței. Oamenii își aduc copiii la școală și se bucură că nu s-a închis. Între ultima casă din acest sat și Școala Gimnazială Sagna, acolo unde ar fi trebuit să-și ducă micuții, de la grădiniță și clasele I-IV, este o distanță de 8 km (detalii despre cazul Vulpășești recitiți aici și aici).

În curtea școlii, părinți și bunici stau pe bănci, la umbră, așteptând să se termine ultima oră.

În clasa de simultan, doamna învățătoare îi supraveghează pe copii, la ora de desen. Mâini micuțe amestecă culoarea și o transpun, fiecare în modul lui, pe coala de hârtie. Este o atmosferă creativă, veselie.

Școala este modernizată și dispune de centrală proprie. Un angajat ține să arate cât de frumoase sunt sălile de clasă, toaletele, ce condiții extraordinare au cei mici în această școală.

Pe fondul glasurilor vesele de copii, pe geam se profilează șantierul din spatele școlii, unde se lucrează la un centru multifuncțional pentru copiii din întreaga comună.

Între timp se termină ora și copiii ies în curte, unde îi așteaptă mama, mătușa sau bunicul să-i conducă către casă. Se aude glasul doamnei lor învățătoare, care își ia rămas bun. Ca la un semn, grupul de copii aleargă către învățătoare și o îmbrățișează. E o scenă frumoasă, sinceră, încărcată de bucurie și afecțiune cum numai copii pot oferi.

Directorul Școlii Sagna, prof. Ovidiu Sârghi se salută cu cei mici și explică de ce este atât de bine că această unitate școlară nu și-a închis porțile. Și cu câtă speranță privesc viitorul. Un viitor în care speră că acele cifre cerute de minister nu vor mai fi o problemă pentru Școala Vulpășești.

Simultanul încă rămâne o soluție, mai ales pentru școlile mici, de la sate, unde copiii vor să învețe, ca și colegii lor de la oraș, cât mai aproape de casă. Va veni frigul, iar școlile de centru sunt, în cele mai multe comune, la kilometri buni distanță.

Reportaj realizat de Angela Croitoru

Montaj imagini: Denisa Popa