Un jaf comis acum două luni în municipiul Piatra Neamț a fost rezolvat de anchetatori, pe data de 24 septembrie 2026 doi bărbați fiind reținuți, iar a doua zi au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Autorii domiciliază în localități din județele Vreancea și Brașov.
Pe 24 iulie, cadrele Poliției Piatra-Neamț a fost sesizate, prin serviciul unic de urgență 112, de către un bărbat, de 33 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-ar fi sustras bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în perioada 23-24 iulie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea și casa locuinței persoanei vătămate, de unde ar fi sustras aproximativ 1 kilogram de bijuterii din aur.
În urma verificărilor, investigațiilor și a activităților de cercetare penală efectuate de polițiștii de investigații criminale din Neamț, în cooperare cu cei de la Focșani, au fost identificate persoanele bănuite, doi bărbați, cu vârste de 42 și 43 de ani, din Vrancea și Brașov.
Apoi, Judecătoria Piatra Neamț a emis patru mandate de percheziție domiciliară, iar pe 24 septembrie, sub coordonarea unui procuror, anchetatori, ajutați de luptătorii serviciilor pentru acțiuni speciale și jandarmi, au acționat în cele două județe, pentru punerea în aplicare a acestora.
În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, stații emisie-recepție, tracker gps auto, haine și încălțăminte, existând bănuiala rezonabilă că ar fi fost folosite la comiterea faptelor, instrumente contondente pentru efracție și alte mijloace de probă.
„Aproximativ 120 de grame de bijuterii din aur au fost descoperite îngropate, în curtea imobilului bărbatului din județul Brașov. Totodată, 84.000 de lei și 2.570 de euro descoperiți de polițiști, au fost ridicați, în vederea instituirii sechestrului asigurător”, se precizează într-un comunicat al Poliției Neamț.
Dan Sofronia
FOTO Poliția Neamț

Mesagerul Bacău SAJ Bacău caută voluntari: Înscrie-te și prinde oportunitatea de a deveni salvator pe ambulanță
ZCH Sărbătoare în familia salvatorilor – SMURD marchează 36 de ani de la înființare
NewsEdge USR și-a validat echipa de miniștri pentru Guvernul Mureșan. Fritz: „Trimitem profesioniști care nu dau înapoi”
BusinessEdge UE cere Marii Britanii taxe mai mari pentru mașinile chinezești. Diferența ajunge până la 35,3%





