Tribunalul Neamț a pronunțat, la 25 septembrie 2026, după mai multe amânări, sentința în dosarul în care au fost judecați medicii Constantin Nanu, Gheorghe Borș, Grigore Berea, Ghenadie Bucătaru și Florică Guțu, acuzați, alături de alte persoane, de fapte de corupție.
Dosarul, înregistrat pe rolul Tribunalului Neamt pe 9 august 2019, a reprezentat unul dintre cele mai grave scandaluri de corupție care au afectat sistemul sanitar nemțean.
Între timp, Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Neamț a fost vizată de un nou scandal. În urma unei verificări interne privind respectarea normelor de igienă, în vestiarul unor medici ar fi fost descoperite materiale și truse de osteosinteză în valoare de câteva sute de mii de lei. Cazul este cercetat într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.
Potrivit informațiilor disponibile, doi dintre medicii vizați în noul caz se numără și printre persoanele judecate în dosarul de corupție.
În cazul inculpatului Florică Guțu, instanța a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, ca urmare a decesului acestuia, survenit la 28 ianuarie 2021. Măsuri similare au fost dispuse și față de alți inculpați decedați în timpul procesului, dar dintre cei care au dat mită.
Dosarul a cuprins 24 de inculpați
Trebuie spus că există trei medici cu aceleași inițiale în sentința anonimizată. Potrivit acesteia, unul dintre medicii identificați prin inițialele B.G. a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, șase acte materiale. Instanța i-a interzis, timp de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii, să exercite profesia de medic în cadrul sistemului public de sănătate.
De asemenea, B.G. a fost obligat să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Ceilalți doi medici au primit tot sentințe cu suspendare, de 1 an și 6 luni și 2 ani și jumătate.
În cazul inculpatului identificat prin inițialele N.C., Tribunalul Neamț a stabilit o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, în legătură cu 23 de acte materiale comise în perioada 15 noiembrie 2018 – 8 ianuarie 2019.
Persoanele condamnate au fost obligate și la plata unor despăgubiri, iar instanța a menținut măsurile asigurătorii instituite asupra unei părți din bunurile acestora. Sentința Tribunalului Neamț nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.


Dan Sofronia
Foto: Spitalul Județean Neamț

Mesagerul Bacău SAJ Bacău caută voluntari: Înscrie-te și prinde oportunitatea de a deveni salvator pe ambulanță
ZCH Sărbătoare în familia salvatorilor – SMURD marchează 36 de ani de la înființare
NewsEdge Titluri de stat pentru donatorii de sânge, metoda României prezentată de Bloomberg
BusinessEdge UE cere Marii Britanii taxe mai mari pentru mașinile chinezești. Diferența ajunge până la 35,3%





