Prefectul județului Neamț, Maria Apostol a declarat în emisiunea Cafeaua de dimineață de la Mesagerul de Neamț că astăzi, 29 septembrie, va fi semnat ordinul prin care încetează mandatul primarului comunei Crăcăoani, Alexandrina Raclariu. Ordine similare vizează pe consilierul local Grigore Agapie de la Pipirig și fostul viceprimar al comunei Podoleni, Nicolae Pricope.
Ordinele vor fi semnate astăzi, 29 septembrie.

Alexandrina Raclariu (PNL) se află în această situație după ce Agenția Națională de Integritate a constatat existența unui conflict de interese, așa cum a fost relatat, în exclusivitate, de Mesagerul de Neamț (citește aici, aici si aici). Cazul a pornit după ce edilul a semnat o dispoziție prin care fiul său a fost angajat în funcția de administrator public al comunei. Alexandrina Raclariu se confruntă și cu alte probleme legale, pe 28 august, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de două persoane: un bărbat identificat prin inițialele A.I., cercetat pentru deturnarea licitațiilor publice, și primarul comunei Crăcăoani, cercetată pentru complicitate la aceeași infracțiune.
„În curând, la sfârșitul lunii, se încheie mandatul meu de primar, în urma prevederilor Legii nr 180/2026 care cuprinde așa numitul „amendament Fritz”. Indiferent de împrejurările care au condus la această situație, consider că este momentul să vă mulțumesc pentru încrederea, sprijinul și colaborarea pe care mi le-ați oferit de-a lungul anilor.
Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o de fiecare dată când am candidat în anul 2020 și 2024.
A fost o mare onoare și o responsabilitate deosebită să reprezint comunitatea și să lucrez pentru dezvoltarea ei”, a postat Alexandrina Raclariu.
Mai multe despre situația celor trei aleși locali din Neamț vizați de Legea Fritz puteți citi aici.
M.N.

Mesagerul Bacău FELICITĂRI! O elevă din Bacău a obținut cel mai mare punctaj din țară la fizică și va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori
ZCH Video. Bacău. Și-a distrus dispozitivul de urmărire, apoi a postat mesajul video pe TIK-TOK: “Duminică, o să fiu arestată!”. Dorința i-a fost îndeplinită!
NewsEdge Merele românești ar putea să le ia fața celor din Polonia în următorul an. Care este avantajul poamelor produse în țara noastră
BusinessEdge Foraj Sonde Videle preia integral Raffles Energy. Compania controlează două firme românești din sectorul gazelor și energiei electrice





