Codru-i frate cu românul?

Motto: „Pădurile și munții Carpați sunt o parte din ceea ce definește România și ar fi o tragedie să pierdeți ceva din acestea. Din cele 322.000 ha de pădure din regiunea Eurocarpatică, 210.000 ha sunt în România.” – Prințul Charles de Wales

Fiecare țară se mândrește cu ceva. Noi ne-am lăudat dintotdeauna cu frumusețile și bogățiile României, cu mioritica Deltă, superbii Carpați, cu apele cristaline și pădurile care au mai rămas în picioare. Demult, demult, bădia Ion din munții Neamțului, când avea trebuință de lemn pentru gospodărie, lua toporul și urca în pădure. Dobora un copac și își rezolva problemele. Omul a avut întotdeauna nevoie de lemn. Cu trecerea timpului lucrurile s-au mai schimbat. Mai ales după pacea de la Adrianopole, când s-a desființat monopolul turcesc asupra comerțului exterior al Țărilor Române. Când pădurea a început să facă cu ochiul și lemnul a devenit marfă căutată, aducătoare de bani, au apărut și samsarii hrăpăreți, puși pe căpătuială rapidă.

A început jaful pădurilor, din Neamț și din toată țara. Zicala „Codru-i frate cu românul” a fost călcată în picioare, ciopârțită cu toporul, iar mai târziu cu drujba. Și brazii din ținutul Neamțului au fost culcați la pământ. Toată cantitatea de lemn solicitată de Stanbul se scurgea pe Bistriță prin Piatra, socotită pe bună dreptate „un oraș al lemnului”. D.Cantemir, în ”Descriptio Moldaviae”, preciza clar că moldovenii trimiteau peste hotare „o mare cantitate de material lemons, care nu este transportat numai la Constantinopol, dar și în Egipt, până în Africa turcească pentru a construe năvi și case”. Domnitorul cărturar arăta deosebită prețuire pentru stegarul moldovenesc ”rezistent și la cari și superior tuturor pentru corăbii”. Bradul alb, românesc „dă cele mai bune catarge pentru corăbiile de mare”.

În 1813, hanganii, plutași vestiți pe Bistrița, se obligau să aducă la Piatra 2000 de plute, cu butuci, lețuri, catarge, dulapi, cherestea. O statistică de la 1845 precizează că, în acel an, s-au exportat prin Piatra spre Galați și Brăila, 205.697 scânduri, încărcate în 30 de vase. În orașul de sub Cozla se pripășiseră 200 de cherestegii, negustori turci care își consumau timpul într-o cafenea renumită a târgului sorbind cafele. Husein Kadioglu, Mehmet Vestti Kesogu, Mohamed… Samsari care, după niște potlogării, au fost arestați de agia locală și eliberați la intervenția lui Cuza Vodă și C. Negri, reprezentantul României la Poartă.

Tot din statistici reiese că în 1895 au tras la mal, la schelele din Piatra 12.000 de plute. Dragomanii de la Tăboane, Carpați, Fresta, Imol, abia reușeau să facă ordine în dezordinea provocată de explozia exploatărilor forestiere. Ziarul pietrean Flacăra din 29 august 1931, ne descrie amănunțit cum lichelele regimului de atunci, speculanții de lemn, făceau temenele zile întregi pe la ministerul de domenii, solicitând aprobări de exploatări forestiere: „Statul vindea lemnul din pădurile Neamțului cu 100 de lei, mc în picioare, iar licheaua noastră, înmănușatul și înșoșonatul o revindea amatorilor cu 125 lei”. Așa că, la o aprobare de exploatare de 10.000 mc, samsarul băga în buzunar fără efort…

Au plecat nemții, au venit rușii. În timpul ultimei conflagrații mondiale ne-au jumulit pădurile nemții, apoi rușii. Când trupele celui de al treilea Reich au pătruns în România ca aliate, au fost cazate în barăci. La Piatra Neamț, în spatele stadionului de pe Borzoghean s-au ridicat zeci de barăci, cu lemn luat din Carpații Moldovei. La retragere, aceiași germani, care acum ne erau dușmani, au aruncat în aer toate obiectivele strategice: fabrici, uzine, poduri (v. „cazul” podului de la Căprioara). Ca tacâmul suferințelor să fie complet, au venit rușii, numiți pe atunci sovietici. Odată cu ei, a sosit foametea cea mare și o invazie de insecte (Limandria Monaha), deosebit de dăunătoare pentru pădurile de molid plus niște vânturi puternice care s-au năpustit asupra codrilor, doborând mari suprafețe cu copaci. Numai pe raza Ocolului Silvic Broșteni, în anii 1947-1948 a fost doborâtă „o cantitate de peste 1,5 milioane de mc lemn”. Începea alt dezastru.

„Eliberatorii” sovietici au adus cu ei sovromurile: SovromLemnul, SovromPetrol, SovromCărbune, SovromConstrucții… Prin acestea, practic rușii au devenit stăpânii întregii economii românești, inclusiv ai pădurilor. Pentru ca exploatarea forestieră să fie fructuoasă, frații de la Răsărit au adus camioane speciale pentru transportul buștenilor din pădure, cu remorci. De exemplu, Zis (Zavod Imeni Stalin), cu care șoferii aveau multe necazuri, mai ales la pornire. Românii, inventivi și malițioși cum îi știți, i-au taxat necruțător: „Nu e Ford American ce pornește din volan, nici mașină de-a lui Fritz ce țâșnește fără spriț, ăsta-i zis de-a lui Ivan, făcut din daltă și ciocan și învârți la el un an”. Normal, cu manivela.

Lemnul luat cu japca era dus în URSS, în contul datoriilor de război, la prețuri stabilite de ei, așa cum procedaseră pe vremuri otomanii. În 1956, SovromLemnul este desființat. A fost o experiență tristă pentru români. Troica ce a condus această societate spoliatoare sovietică, formată din trei evrei – Herșcovici, Fainștein, Leibovici – a dispărut ca măgarul în ceață. Urmările jafului rusesc se simt și astăzi. În locul SovromLemnului, apare Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport (IFET). Nu s-a remarcat în mod deosebit, pădurile erau la pământ din cauza defrișărilor sălbatice.

Securea, drujba și dinamita. Un mit s-a prăbușit, pădurile legendare, moștenite de la stră-străbunici, au fost rase. Cine urmărește emisiunea „România te iubesc” (Pro Tv) rămâne stupefiat de ce vede: falnicii noștri codri de altădată, astăzi sunt munți despăduriți complet. O pădure… apocaliptică de cioate. Paradoxal, nimeni n-a devenit „penal”. Drujbele hoților de lemn n-au fost auzite de nimeni. S-au comis adevărate crime ecologice. Să ne uităm numai la Cheile Borcii din Neamț, bijuterii naturale, copii fidele ale Cheilor Bicazului, cu cascadă de 10 m, menționate în enciclopedii încă din veacolul al XIX-lea. Dacă, în vara anului 1948, iubitorii de frumos le mai puteau admira, în anii democrației totale respectivele chei s-au evaporat. Au fost aruncate în aer, pentru a face loc unui drum forestier pe care coborau remorcile cu bușteni. În munții Bistriței s-au defrișat barbar, fără milă, fără rațiune, suprafețe uriașe de pădure. Nimeni nu le-a reîmpădurit cu puieți, de molid, de brad sau barem de pini, care nu sunt agreați de nimeni.

Se fură ca-n codru și astăzi. Nimeni nu a plătit pentru prăpădul făcut în păduri, după Decembrie ’89. Nici n-au fost deranjați din jilțuri. Românii au înțeles prost expresia ”Res nulius” (bunul nimănui). Cine a culcat pădurea la pământ? Hoții. Care hoți? Nu se știe.

Paradoxal, ce nu înțeleg românii, pricep foarte bine străinii. Se știe că, din când în când, prințul Charles de Wales, moștenitorul Coroanei Marii Britanii vizitează Transilvania, unde are mai multe proprietăți. Aici își găsește liniștea. Admiră pădurile, munții și ascultă susurul izvoarelor. Când s-a lansat documentarul Wild Carpathia 3, prințul a declarat: „Se estimează că România pierde 3 ha de pădure pe oră (!?) Mai trist este că aceasta se întâmplă în zona care ar trebui protejată. România este unul din puținele locuri în care mai există întinderi uriașe de păduri. Ele găzduiesc o treime din populația Europei în ceea ce privește urșii bruni, lupii și râșii. Asta face din Carpații românești o comoară neprețuită pe un continent care de mult si-a pierdut astfel de comori sălbatice. Ceea ce aveți dvs. aici, în România, a devenit de o raritate extremă.”

Ați auzit domnilor politicieni, partizani ai proiectului Roșia Montană? De ce vreți să distrugeți peisajul românesc? Nu mai iubiți minunata noastră Transilvanie? Dacă răspunsul dvs. este da, înseamnă că nu mai sunteți români.

[message_box color=”red”]Se spune că Dej și Tito s-au bătut în panouri. La Cazanele Dunării, pe malul românesc trona un panou uriaș cu caricatura călăului Tito, stând de vorbă cu colaboratorii săi. Cam așa:

„Ce mai faceți măi fârtați?/Suntem bine îmbuibați,/Dar săracii, mijlocașii?/Las că noi le suntem nașii.”

Era o critică mascată a colectivizării din România.

Pe malul sârbesc, era o hartă uriașă a României, sub forma unei vaci vlăguite, pe care mustăciosul Stalin o mulgea de zor, solicitând mai multe donițe pentru a le umple. Care din cele două caricaturi era mai aproape de adevăr? Nu-i greu de ghicit. SovroLemnul a pretins românilor să plutărească și iarna, și de sărbători. De Paște, erau văzute plute cu lemn coborând de la Vatra Dornei la Piatra. Că plutașii ce conduceau tablele au fost bătuți de săteni cu bolovani, asta e altă poveste.[/message_box]

Dumitru RUSU