By Roxana Dobre
Băsescu încearcă să dovedească celor care încă îi sunt adepți că va avea un viitor politic, a afirmat Adrian Năstase, comentând astfel declarația președintelui potrivit căreia ar accepta să fie “premier cu un contract de un an, ca să pună țara pe șine”. “Nu mi-a fost clar dacă această ofertă era valabilă doar pentru România. Mai sunt și alte țări care au probleme. În opinia mea, el încearcă să dovedească celor care încă îi sunt adepți că va avea un viitor politic. Anunțul său face din jocul de poker. Înțeleg că Băsescu vrea să pună țara pe șine. Important este să nu mai treacă trenul pe acolo”, a declarat Adrian Năstase la Antena 3. Năstase critică rolul președintelui Traian Băsescu în conflictul politic existent în România și îl acuză că, dintr-un “președinte jucător” a ajuns doar un “jucător care nu mai respectă regulile Constituției”. “Traian Băsescu trebuia să fie, conform Constituției, un președinte arbitru. A ales să fie un președinte “jucător”. Acum este doar jucător. Și un jucător care nu mai respectă regulile Constituției. El se poziționează acum ca șef al Opoziției”, a mai declarat Adrian Năstase.
Roxana Dobre, A.M.PRESS,

Parteneri
Mesagerul Bacău VIDEO:“Armata” lui Umbrărescu așterne ultimii metri de asfalt pe pasajul peste calea ferată de la Cleja (A7)
ZCH ANM a prelungit avertizările de caniculă! Temperaturi de până la 37 de grade în Moldova, nopți tropicale
NewsEdge România se pregătește pentru vârfuri de consum de 7.000 MW. Cristian Bușoi: „Situația este sub control”
BusinessEdge Piața construcțiilor a crescut cu 20,1% în iunie. Segmentul rezidențial are cea mai bună evoluție anuală


