Browsing: Actual
Chiar dacă pare ciudat, un drum circulat din orașul Târgu-Neamț este administrat de Direcția Silvică, supunându-se rigorilor acestei instituții când…
În noiembrie se anunță schimbări majore și transformări impresionante. Evenimentele se derulează cu viteze mult mai mari decât până acum.…
Putem spune că după doi ani și jumătate de pandemie, Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț s-a redeschis acum, pe final…
De la o zi la alta, veştile despre ce şi cum face şi ce mai plănuieşte Perla Coroanei economiei naţionale…
O bătaie administrată unui pădurar din răzbunare pentru niște amenzi mai vechi, o simplă tamponare sau o simplă ținere pentru…
S-a pronunțat prima condamnare în dosarul vaccinărilor fictive în care au fost vizați un medic, un preot, un asistent medical…
După primul modul de studiu și vacanța de o săptămână aferentă, sunt mulți elevi din Neamț care nu și-au primit…
Câștigători ai medaliei de aur la competiția de robotică organizată de Societatea Națională Spațială a Americii NSSA, cei 11 elevi…
Fermierii din județul Neamț pot depune dosarele pentru plata subvențiilor aferente anului 2022, la sediul Agenției de Plăți și Intervenție…