Browsing: Actual
Cine a avut curiozitatea sau nevoia de a ajunge în Mall Forum Center luni, 29 august dimineața, în jurul orei…
Praznicul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul sau Crucea mică este ultima mare sărbătoare înainte de Începutul anului bisericesc din 1…
Astăzi am fost invitatul domnului primar Grigore Dan Relu la un frumos eveniment, organizat pentru prima dată, cu ocazia aniversării…
Asociația pentru protejarea mediului înconjurător Act for Tomorrow în parteneriat cu Kaufland România au organizat sâmbătă, 27 august, o acțiune…
Efectul Bararu la Spitalul Județean. Numirea lui George Bararu în CA-ul Spitalului Județean pare să lumineze lucrurile în privința viitorului…
O simplă privire aruncată pe site-urile locale, nu și în presa scrisă, arată o radicalizare a discursului politic în județ,…
Una din cele mai importante clădiri din județul Neamț a ajuns, după vreo 55 de ani de existență, ignorată tocmai…
Acum vreo 2 ani județul ”sărbătorea” victoria nemțenilor împotriva ”invadatorilor” din Harghita, care voiau musai să administreze Cheile Bicazului, locul…
Cale de vreo 450 de kilometri, de la Piatra-Neamț la Oradea, ai timp suficient să te gândești la întâlnirile ce…
Un comunicat de presă a Prefecturii Suceava anunță că drumul care leagă Vatra Dornei de județul Neamț este blocat în…