Joi, 30 iunie și vineri, 1 iulie, ora 10 – 12, Ștrandul Tineretului, Școala de Vară,ediția a III-a. Cursuri zilnice…
Search Results: dan constantin (1448)
Sala de spectacole a Colegiului “Petru Rareș” a găzduit luna aceasta premiera “Vînătorii”, piesă pe textul lui Ion Băieșu, pusă…
Cristian Liciu, președintele PC Neamț, s-a autosuspendat din funcție pe perioadă nedeterminată. El și-a anunțat decizia azi, în biroul executiv…
Vasile Pruteanu, actualul președinte al Consiliului Județean Neamț, a avut un trecut profesional și politic tumultuos. Peste tot pe unde…
În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol. Acesta a…
SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC DOROTEI, EPISCOPUL TIRULUI Sfântul Dorotei a fost episcop al cetatii Tirului, pe vremea împaratiei lui Diocletian, pagânul…
La inițiativa deputatului Mihaela Stoica, tinerii sunt încurajați să pună mâna pe cărți bune și să le transmită mai departe,…
Decimarea, distrugerea, sabotajul, trădarea sînt cuvinte dure și clare. Dacă nu în toate limbile vorbite pe fața Pămîntului, cu siguranță…