Browsing: Patrimoniu
Un gest frumos și emoționant au făcut polițiștii nemțeni pentru Doamna teatrului și cinematografiei românești, actrița Draga Olteanu Matei, la…
Momente emoționante la aniversarea actriței Draga Olteanu Matei, la împlinirea vârstei de 85 de ani, într-un eveniment organizat de Consiliul…
Mesagerul de Neamț urează la mulți ani, sănătate, fericire, spor în casă tuturor celor care își serbează onomastica de Sfântul…
”… știa să facă multe și mari minunății, alunga norii cei negri de pe deasupra satului și abătea grindina în…
Despre muntenii din partea Bicaz Chei – Bicazu Ardelean – Dămuc se spune, dintotdeauna, că sunt mai altfel decât alți…
Despre Mănăstirea Tărcuţa au auzit mulţi, dar puţini s-au încumetat să meargă până acolo. Principalul obstacol era, până acum vreun…
În Calendarul Popular al românilor, sâmbăta ce precede sărbătoarea Sâmedrului era considerată una dintre cele mai însemnate zile a morţilor.…
Municipiul Piatra Neamț dă pălitură de osândă Consiliului Județean, întrucât, ca un făcut, cheltuielile estimate pentru o lună întreagă de…
Marea doamnă a teatrului şi filmului românesc, societar al Teatrului Naţional Bucureşti şi Cetăţean de Onoare al municipiului Piatra Neamţ…
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași e numită în popor și Vinerea Mare, chiar dacă poate cădea în oricare…