Browsing: Politic
Partidul Național Liberal a început investițiile în dezvoltarea rețelelor de transport, bazându-se pe finanțare europeană. În ultimul an, Guvernul PNL…
Primii 16 kilometri din centura ocolitoare au fost inaugurați astăzi, 2 decembrie, marcând un moment important în istoria Moldovei. Este…
La ceas aniversar, marcăm bucuria și entuziasmul înaintașilor noștri care au făcut sacrificii pentru a ne lăsa un stat unit,…
Prin intermediul unui comunicat de presă extrem de dur, cel puțin la nivel de principii, USR Neamț, prin președintele Iulian…
Pandemia generată de virusul SARS-CoV-2 a adus modificări majore în societăți din toată lumea. În multe state, sistemul medical este…
Ochii sunt oglinda sufletului, iar pe lângă asta, vederea este unul dintre cele mai importante simțuri, de aceea trebuie să…
O inițiativă a organizației nemțene a Tinerilor Liberali s-a concretizat, sâmbătă, 28 noiembrie, când 14 dintre membrii săi au donat…
Arsene recunoaște că a făcut o investiție neperformantă, inoperabilă la Lețcani. Spitalul modular de la Lețcani nu va fi niciodată…
Noua secție ATI de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț a fost dotată cu echipamentele necesare și astăzi, 25 noiembrie…
Pe 13 noiembrie, în ședință a Consiliului Local Piatra Neamț, consilierii au de votat un proiect de hotărâre care, aparent,…