Browsing: Religie
Ţăranii spun că, la 12 decembrie, crește ziua „cât sare cocoşul peste gard” şi îl numesc pe Sf. Ierarh Spiridon…
De peste trei săptămâni Mânăstirea Agapia şi gospodăriile mirenilor din jurul mânăstirii nu au apă la robinet. Motivul inițial, așa…
Ciclul de sărbători consacrate protecției generale a copiilor și a protecției împotriva vărsatului de vânt a început din 4 decembrie,…
Frământările viscolului și șuierăturile crivățului au fost asociate adesea de către țăranii de altădată cu sufletele neliniștite ale morților necurați,…
Ovidenia era și este o sărbătoare respectată de toți credincioșii creștin-ortodocși. În tradiția populară, această sărbătoare era ținută pentru ca…
În Biserica creștin-ortodoxă, chipurile celor doi Sfinți Arhangheli Mihail și Gavriil sunt zugrăvite pe uşile altarelor bisericeşti. Cel al Sfântul…
Sâmbătă, 31 octombrie, Biserica Creștin Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din aceasta zi este cunoscută și…
Prin unele sate, ţăranii încă îl mai cinstesc Sfântul Mare Mucenic Dimitrie drept cel ce a dat oamenilor vinul, folosit…
Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă de la sfârşitul veacului al XVI-lea exista…