Browsing: Administrație
Miercuri, 28 iulie, Vasile Popescu, fost viceprimar al municipiului Piatra Neamţ în perioada 2014-2016, ulterior angajat ca personal contractual în…
Locuitorii comunei Dochia și-au sărbătorit ziua tocmai în preajma Sf. Pantelimon, ocrotitorul satulul reședință. Cu această ocazie, evenimentul s-a desfășurat…
Consiliul Local al municipiul Piatra Neamț convocat în ședință extraordinară pentru proiecte retrase
Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local al municipiului Piatra Neamț de astăzi, 29 iulie, a fost modificată prin…
Având în vedere apariția în mediul online a unor informații privind propunerea de modificare a tarifului de blocare – deblocare…
Începând cu data de 1 august, un al cincilea medic urgentist va fi angajat în cadrul Compartimentului de Primiri Urgenţe…
Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, a fost marcată astăzi, 29 iulie, şi la Piatra Neamţ printr-un ceremonial…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis şi pentru astăzi, 29 iulie, avertizare COD PORTOCALIU – “vijelii puternice, grindină” –…
Desfășurată într-o atmosferă decentă, dar în prezența a circa 150 de suflete, „Sărbătoarea Războienilor” s-a derulat, tradițional, în ultima duminică…