Browsing: Învățământ
Chiar dacă la proba scrisă nu a fost nici o notă maximă, candidații la funcțiile de conducere ale școlilor din…
Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ Neamț și vicelider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ declară că…
În chestiunea testării rapide la covid a elevilor, cu probe de salivă, sindicaliștii sunt ferm împotriva implicării cadrelor didactice și…
Astăzi, 13 noiembrie, a avut loc festivitatea de încheiere a Olimpiadei Internaționale de Astronomie IRAO 2021. Colegiul Național „Petru Rareș”…
Interviul, ultima probă din concursul de directori și directori adjuncți de școli din 2021 intră în linie dreaptă. Cei 152…
Astăzi, 12 noiembrie, Ministerul Sănătății a anunțat cum anume se va face testarea rapidă din salivă a elevilor. Instrucțiunea pentru…
Astăzi, 12 noiembrie, la o săptămână de la reluarea cursurilor după vacanța forțată de valul 4 covid, a fost raportată…
Așa cum promitea ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, echipe de control au fost trimise în teritoriu să controleze raportările privin gradul…
Inspectoratul Școlar Neamț a elaborat lista cu situațiile-problemă care vor fi utilizate în proba interviului din concursul pentru directori și…
Să fii profesor de matematică este, cu siguranță, cea mai mare provocare a educației din toate timpurile. Să scoți o…