Browsing: Stiri nationale
Alianța Medicilor, creată pe Facebook, critică intenția Guvernului de a legaliza plățile făcute de pacienți, arătând că în nicio țară civilizată un pacient nu dă o “atenție” medicului și că “această practică a șpăgii din sistemul sanitar” trebuie oprită odată pentru totdeauna.
Prima ședință de Guvern după trei săptămâni de vacanță va avea loc miercuri, la o zi de la decizia de majorare cu 25 la sută a salariilor personalului din sistemul sanitar, care va fi prevăzută într-o ordonanță ce va fi adoptată însă peste o săptămână.
Majorările salariale pentru cadrele medico-sanitare au fost posibile după implementarea cardului de sănătate și ele pot continua și pot fi asumate de toate guvernele viitoare cu o condiție: cardul de sănătate trebuie să rămână obligatoriu, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu.
Ofițerul de poliție Marius Maghiari, acuzat că ar fi încercat să mușamalizeze un accident pe care l-a provocat, cu ajutorul mai multor colegi, rămâne sub control judiciar și nu poate lua legătura cu ceilalți inculpați, care au fost și ei puși sub control judiciar, a hotărât Tribunalul București.
Un hotel din stațiunea Saturn a fost amendat cu 50.000 de lei, a doua sancțiune din ultimele două săptămâni, și i-a fost retras certificatul de clasificare, din cauza condițiilor de cazare, în urma unui control fiind descoperite, între altele, perne și saltele murdare și pereți mucegăiți.
Un cetățean italian suspectat că face parte dintr-o rețea de trafic de droguri de mare risc și dat în urmărire internațională a fost prins la Ploiești, urmând să fie prezentat instanței care va decide măsurile legale până la predarea acestuia către autoritățile din Italia.
Un număr de 24 de șefi de Consilii Județene și 40 de primari de municipii și sectoare ale Capitalei au probleme cu legea, fiind fie condamnați sau anchetați de către DNA, fie declarați incompatibili sau în conflict de interese de către ANI, mulți dintre aceștia pierzându-și și funcțiile.
Mircea Băsescu, judecat sub control judiciar în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, nu mai are interdicție de a părăsi județul Constanța, a decis, marți, Curtea de Apel Constanța, care a respins contestația procurorilor și păstrat decizia dată de Tribunal.