Browsing: Stiri nationale
Meteorologii au emis cod galben de caniculă, valabil joi și vineri, în toată țara cu excepția județelor Constanța, Tulcea, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava și Bistrița-Năsăud.
Un șofer care a fugit de la locul unui accident pe care l-a provocat pe DN 31, în județul Călărași, este căutat de polițiști, după ce a lovit cu mașina trei tineri care mergeau pe marginea drumului, iar unul dintre aceștia, în vârstă de 20 de ani, a murit.
Prețurile alimentelor au început să crească față de acum două luni, atunci când măsura reducerii de TVA la alimente de la 24% la 9% a intrat în vigoare, astfel că în unele rețele de magazine sunt produse care au prețuri majorate chiar și cu 30%, arată Indexul Alimentar al ZF, care a luat în calcul un coș cu 21 de produse din trei magazine online.
O femeie de peste 60 de ani a căzut, marți dimineață, pe șinele de metrou la stația Constantin Brâncoveanu, și a fost scoasă de pompieri de sub un tren, fără leziuni majore, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov.
Procurorii care au instrumentat dosarul Lukoil au dispus disjungerea cercetărilor și urmărirea penală a SC Petrotel Lukoil și a directorului acesteia, Andrey Bogdanov, pentru evaziune fiscală și spălare de bani, alte 39 de firme având calitatea de suspect pentru complicitate la cele două infracțiuni.
Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății Cristian Irimie susține că, dacă majorarea salariilor personalului medical se va face tot din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, cel puțin trei sute de spitale se vor închide, el opinând că majorarea ar trebui asigurată din bugetul de stat.
SC Petrotel Lukoil a vândut unor firme din grupul Lukoil și unor companii offshore produse petroliere sub prețul de cost, înregistrând pierderi de sute de milioane de lei, procurorii acuzând “politica de a transfera profitul către entități din afara României”, se arată în rechizitoriu.
Un hotel din stațiunea Saturn a fost amendat, marți, de inspectorii ANPC, cu 20.000 de lei, după ce mai mulți turiști care achitaseră sejurul nu au putut fi cazați întrucât nu ar mai fi fost locuri libere, dar și pentru neregulile din bucătărie, care a fost închisă temporar.
Cei trei tineri din Timișoara reținuți pentru viol și complicitate la viol, după ce o tânără de 18 ani a reclamat la Poliție că a fost violată, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Timișoara.
Cetățeanul turc prins în flagrant, luni, la Pitești, în timp ce primea bani de la un bărbat pe care încercase să îl înșele prin metoda “Accidentul”, este imam la geamia din cartierul Eroii Revoluției din Capitală și a fost plasat sub control judiciar.