Browsing: Stiri nationale

Presedintele PE, Martin Schulz, a declarat, duminica seara, intrebat despre declaratiile presedintelui Traian Basescu la adresa sa, ca seful statului roman se inseala, precizand ca a aparat intotdeauna Romania si drumul european al Moldovei. Schulz a spus ca are o responsabilitate la nivel institutional si ca el respecta institutia presedintelui Romaniei. “Nu voi raspunde la acelasi nivel”, a spus Schulz, la Antena 3. Citește mai mult

Mi s-a părut că sunt – cel puțin așa rezultă din acte – proprietarul acestui site care se cheamă AMPress. Observ că încet, încet mi-e confiscat. Ce altceva înseamnă apariția unei așa zice publicități imunde pe care am descoperit-o în această dimineață, accesându-mi o poezie de dragoste unde intenționam să repar greșeala unei litere? Lângă poezia mea rulează o chestie mișcăcioasă în care niște partide și niște personaje intră într-un closet, iar un deșt – al cui? – trage apa. Accesez alt articol. Closetul apare și aici. Nu are importanță dacă eu simpatizez sau antipatizez personajele sau partidele de acolo, dacă le-am criticat sau lăudat. Ideea este cu ce drept cineva strecoară o asemenea porcărie în casa mea jurnalistică? L-am sunat revoltat pe administratorul meu de site. Nu răspunde. E sâmbătă și pesemne doarme. Am mai pățit într-o campanie electorală ceva asemănător, când m-am trezit că-i făceam reclamă Monicăi Macovei, lângă un articol în care eu o criticam zdravăn. Am primit explicația că internetul, că google, că nu știu cine de care depinde soarta site-ului e liber să posteze ce reclamă vrea. Cum adică e liber? Am sunat contabilitatea AMPress, eu găsindu-mă la Sângeru. Ați făcut Citește mai mult

N-avem drumuri bune, dar suntem campioni la cresterea taxelor pentru carburanti. Aproape 40% din drumurile publice din Romania sunt pietruite si de pamant si doar o treime din intreaga retea de drumuri, care insumeaza…

Investitorii imobiliari pierd dublu pe cat castiga in Romania. Sectorul imobiliar este de departe generatorul celor mai mari pierderi din economia romaneasca, cu peste 2.300 de firme inregistrand pierderi cumulate de 1,36 mld. euro… Citește mai mult

Le-au tinut ascunse 17 ani si nimeni nu stia mai nimic despre ele! Cine sunt femeile alaturi care dorm cu baietii de la 3SE. 3rei Sud Est a fost una dintre cele mai iubite trupe ale anilor 2000, iar o tara intreaga era innebunita dupa…

Marc Anthony sparge 305.000 $ lunar, dar n-are bani de pensie. Saracii oameni bogati! Aflat in plin proces cu fosta sotie Dayanara Torres, Marc Anthony spune ca e bogat, dar nu chiar atat de bogat incat sa plateasca o pensie… Citește mai mult

Chipul lui Iisus Hristos a aparut pe o clatita! Detaliul uluitor legat de ea. O clatita pregatita intr-un local din California (Statele Unite) starneste uimire in lumea intreaga. Bucatarul Rafael de la Cowgirl Cafe din oraselul Norco pregatea clatite…

A inceput sa pipaie pasagera de langa el in timp ce femeia dormea. Reactia insotitorilor de zbor. Un barbat care zbura de la Londra la San Francisco a inceput sa pipaie o pasagera alaturi de care calatorea. Femeia dormea si nu si-a dat… Citește mai mult